Rezultate secundare (Provocator,):
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT vomitus excitans; nauseam excitans; emeticus
2. FR nauséeux; nauséabond; provoquant des vomissements
3. EN exciting vomiting; causing nausea
5. RU вызывaющий рвоты
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. provocateur, lat. provocator)
1. I. care provoacă, atacă, întărâtă, excită; care șochează prin impertinență, prin obrăznicie; provocant, ostentativ.
2. care constituie cauza a ceva, care determină, care pricinuiește ceva.
3. care caută prilej de ceartă; care îndeamnă la acțiuni nesocotite și necinstite.
4. agent ~ = agent angajat de poliție, sau de altă entitate, pentru a acționa sub acoperire, în scopul de a ademeni sau de a provoca o altă persoană să comită un act ilegal.
5. II. persoană care provoacă, care incită la conflict și la violență.
7. (antonime) conciliator, pacificator.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. agressif)
1. care săvârşeşte o agresiune; provocator; irascibil.
2. (despre substanţe) care atacă chimic corpurile.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. causateur)
1. care cauzează, pricinuiește, provoacă ceva; pricinuitor, provocator.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. fomenteux)
1. care stârnește sau promovează tulburări, rebeliuni et cetera; agitator, provocator.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (incendia + -tor)
1. s. m. f. provocator al unui incediu.
2. (fig.) aţâţător, provocator.
3. s. n. navă mică cu vele cu exploziv, care servea la incendierea navelor inamice, prin abordare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. instigateur, lat. instigator)
1. (cel) care instigă; provocator.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. ostentativ, it. ostentativo)
1. cu ostentaţie; provocator; ostentatoriu.