puțin

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (lat. putinus)

1. în cantitate, în măsură mică.
2. un timp scurt.
3. câtuși (sau cât) de ~ = în măsură cât de mică; măcar un pic.
4. ~ câte ~ = a) câte un pic; b) fără grabă; încet.
5. mai ~ = în cantitate, în măsură mai mică.
6. mult, ~ = cât va fi; oricât.
7. nu mai ~ = tot atât; în aceeași măsură.
8. pentru ~ = răspuns politicos la mulțumirea cuiva pentru ceva.

foarte puțin

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT perpaucus
2. FR très peu
3. EN very few
4. DE sehr wenig
5. RU очень немноrий
6. HU nagyon kevés

puțin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. putinus)

1. care este în cantitate sau în număr mic; care nu este îndeajuns; insuficient.
2. care este de dimensiuni, proporții sau volum redus.
3. care este de scurtă durată.
4. ~ la minte = cam prost; prostuț.
5. ~ la simțire = nesimțitor.

puțin; slab

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT paucus; paulus
2. FR peu; faiblement
3. EN few
4. DE wenig; schwach; gering
5. RU немноrочисленный; слaбый
6. HU kevés, kissé; szegényes, sovány

abazie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abasie)

1. (med.) tulburare a sistemului nervos, care se manifestă prin neputința de a merge normal.

acetilceluloză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acétylcellulose)

1. ester acetic al celulozei, masă plastică, incoloră, mai puțin inflamabilă decât nitroceluloza.

acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate.
3. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații.
4. formă de retribuție a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate.
6. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.

adagietto

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. adagietto, adagétto)

1. (muzică) mișcare care este mai puțin lentă decât adagio.

aditiv, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)

1. I. care este adăugat, care se adaugă, care se adiționează, care completează.
2. (mat.) referitor la operația de adunare; care provine dintr-o adunare.
3. (fizică) (despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric.
4. II. lucru adăugat, completare, supliment.
5. (industrie) constituent secundar, substanță care, adăugată unor produse, le ameliorează unele proprietăți.
6. (industria alimentară) produs destinat să modifice gustul sau parfumul, să prelungească conservarea.
7. (petrochimie) denumire generică pentru diferitele produse care sunt încorporate în benzină pentru a o face mai puțin detonantă; în uleiuri pentru a le îmbunătăți calitățile de lubrifiere, rezistența la oxidare, punctul de îngheț sau indicele de vâscozitate; în bitumuri pentru emulsionare.

agranulocit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. agranulocyte)

1. (biochimie) globulă albă care are puține granule citoplasmatice și o cantitate limitată de citoplasmă (spre deosebire de granulocit); leucocită negranulată.