Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. punctum, după fr. point)
1. element fundamental în geometrie, reprezentat de intersecția a două linii.
2. ~ de incidență = locul în care raza incidentă întâlnește raza reflectată.
3. semn mic și rotund ca o împunsătură de ac.
4. a pune ~ul pe i = a ataca esențialul într-o problemă, a spune ce era mai important.
5. loc determinat în spațiu, în care se află sau se întâmplă ceva.
6. ~ medical = serviciu medical organizat cât mai aproape de locul de muncă (uzină, șantier etc.).
7. loc pe un aerodrom unde stă echipa de elevi repartizați pentru zbor aceluiași instructor.
8. ~ cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, considerate în raport cu axa polilor; ~ de aplicație = locul delimitat de pe cuprinsul unui corp asupra căruia se exercită o forță.
10. valoare a unei mărimi la care se produce un fenomen specific.
11. ~ critic = stare critică; ~ mort = a) moment în care o piesă a unui mecanism își încetează mișcarea; b) momentul când organismul sportivului, în timpul unei competiții, din cauza suprasolicitării, nu mai răspunde cu promptitudine cerințelor.
12. unitate numerică luată ca bază de clasificare, în special în sport, în jocuri de societate etc.
13. semn de punctuație mic și rotund (.) care se pune la sfârșitul unui enunț pentru a marca o pauză, o abreviere sau, în matematică, după o cifră, însemnând efectuarea unei înmulțiri etc.
14. ~ de ochire = locul din țintă în care trăgătorul potrivește linia de ochire; ~ tipografic = unitate de măsură a lungimii folosită pentru materialul tipografic, egală cu 0,376 mm.
15. pată mică rotundă pe un fond alb de culoare.
16. model al unei broderii, dantele, cusături etc.
17. parte, diviziune, fragment dintr-un întreg; capitol; paragraf.
18. chestiune, problemă.
19. ~ de vedere = aspectul sub care este privită o problemă, mod de gândire, părere; ~ de onoare = ceea ce constituie mândria cuiva, angajează onoarea acestuia; a fi pe ~ul de a... = a fi gata să...
20. aspect, ipoteză, situație; fază, treaptă, perioadă.
21. a pune ceva la ~ = a) a regla, a repara ceva; b) a aranja lucrurile cum trebuie; a pune pe cineva la ~ = a-i da cuiva o lecție de bună cuviință, a admonesta.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. contrappunto, fr. contrepoint)
1. prezenţa simultană a două sau mai multe melodii cu caracter independent.
2. melodie care se cântă concomitent cu tema într-o lucrare muzicală.
3. tehnica de a compune muzică pe mai multe voci.
4. disciplină muzicală care studiază acest gen de compoziţie.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. pointer)
1. a însemna, a presăra (o suprafaţă) cu puncte.
2. (tehn.) a marca o piesă cu ajutorul punctatorului.
3. (fig.) a sublinia, a scoate în evidenţă, a accentua.
4. (sport) a obţine puncte într-o întrecere; a înregistra punctele unei partide.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. pointage)
1. notaţie în puncte a rezultatelor obţinute la o întrecere (sportivă etc.) în vederea sublinierii unui clasament; totalitatea punctelor obţinute.
2. însemnare a punctelor mai importante ale unei expuneri, ale unui plan etc.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT punctatus; punctifer; punctuatus
2. FR ponctué; pointillé; grivelé; piqueté
5. RU пунктировaнный; крaпчaтый
Parte de vorbire: s.
Origine: (puncta + -tor)
1. unealtă de oţel cu vârf conic, cu ajutorul căreia se marchează piesele; chernăr.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. point-average)
1. (sport) raportul dintre punctele marcate şi cele primite.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abcédographie)
1. (med.) radiografie a unui abces după puncţie, evacuare sau injecţie cu aer.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. ablativus, fr. ablatif)
1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcţie sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziţie circumstanţială, dintr-un substantiv (sau pronume) şi un participiu în ablativ.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abscisse, lat. /linea/ abscissa)
1. (mat.) număr real care indică pe o axă lungimea şi sensul segmentului cuprins între originea axei şi un punct dat, determinând poziţia acestuia.
2. prima coordonată carteziană (orizontală) a unui punct.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. s’abstenir, lat. abstinere)
1. refl. a se stăpâni, a se opri de la ceva; a se lipsi de folosirea unor lucruri; a nu se pronunţa, a nu-şi exprima punctul de vedere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. ace)
1. (tenis) lovitură din care se obţine un punct.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acmé)
2. fază în care o boală atinge intensitatea maximă.
3. cea mai evoluată fază de adaptare în filogenie şi ontogenie.