Rezultate principale (Punctuație,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. ponctuation)
1. sistem de semne grafice cu ajutorul cărora se despart frazele între ele şi părţile constitutive ale frazei; parte a gramaticii care cuprinde regulile de folosire a acestor semne; felul de a le folosi.
Rezultate secundare (Punctuație,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. colon)
1. semn de punctuaţie antică echivalent cu o pauză medie (două puncte sau punct şi virgulă în punctuaţia modernă).
2. subdiviziune a unui vers antic, a unei strofe sau a unei perioade.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. correctitudo)
2. calitate generală a stilului constând în respectarea regulilor gramaticale, ortografice şi de punctuaţie.
3. ţinută, purtare corectă; cinste.
4. (log.) însuşire a gândirii care respectă legile logice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (exclama)
1. acţiunea de a exclama; exclamaţie.
2. semnul ~ării = semn de punctuaţie (!) după o interjecţie, un vocativ sau o propoziţie exclamativă ori imperativă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fondu)
1. (pict., fot.) diminuare progresivă a intensității culorii, imaginii.
2. efect cinematografic constând în apariția sau dispariția gradată a imaginii.
3. ~ de sunet = semn de punctuație cinematografic care marchează pe plan sonor trecerea de la o secvență la alta, de la un loc la altul etc., în dispariția treptată a sunetului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. guillemets)
1. semne de punctuaţie („” sau « ») pentru a scoate în evidenţă citate, titluri, vorbirea directă etc.; semnele citării.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. parenthèse)
1. semn de punctuație din două arcuri de cerc sau două linii îndoite la capete care se închid reciproc, pentru a izola o precizare etc., intercalate într-un text; textul însuși.
2. (mat.) semn grafic care cere ca operația cuprinsă în interiorul său să fie efectuată în prealabil.