Dictionar

Rezultate principale (Punctuație,):

Punctuaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. ponctuation)

1. sistem de semne grafice cu ajutorul cărora se despart frazele între ele şi părţile constitutive ale frazei; parte a gramaticii care cuprinde regulile de folosire a acestor semne; felul de a le folosi.


Rezultate secundare (Punctuație,):

Colon 4

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. colon)

1. semn de punctuaţie antică echivalent cu o pauză medie (două puncte sau punct şi virgulă în punctuaţia modernă).

2. subdiviziune a unui vers antic, a unei strofe sau a unei perioade.


Corectitudine

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. correctitudo)

1. însuşirea de a fi corect.

2. calitate generală a stilului constând în respectarea regulilor gramaticale, ortografice şi de punctuaţie.

3. ţinută, purtare corectă; cinste.

4. (log.) însuşire a gândirii care respectă legile logice.


Exclamare

Parte de vorbire: s.
Origine: (exclama)

1. acţiunea de a exclama; exclamaţie.

2. semnul ~ării = semn de punctuaţie (!) după o interjecţie, un vocativ sau o propoziţie exclamativă ori imperativă.


Fondu

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fondu)

1. (pict., fot.) diminuare progresivă a intensității culorii, imaginii.

2. efect cinematografic constând în apariția sau dispariția gradată a imaginii.

3. ~ de sunet = semn de punctuație cinematografic care marchează pe plan sonor trecerea de la o secvență la alta, de la un loc la altul etc., în dispariția treptată a sunetului.


Ghilimele

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. guillemets)

1. semne de punctuaţie („” sau « ») pentru a scoate în evidenţă citate, titluri, vorbirea directă etc.; semnele citării.


Paranteză

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. parenthèse)

1. semn de punctuație din două arcuri de cerc sau două linii îndoite la capete care se închid reciproc, pentru a izola o precizare etc., intercalate într-un text; textul însuși.

2. (mat.) semn grafic care cere ca operația cuprinsă în interiorul său fie efectuată în prealabil.

3. (fig.) digresiune.