Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. purifier, lat. purificare)
1. tr. a îndepărta elemente străine, a face pur; a curăţa.
3. refl. a deveni pur, nevinovat, fără pată.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (impur + - ifica)
1. a schimba compoziţia normală a unui mediu, a unui produs prin adăugarea de substanţe dăunătoare; a polua.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. purification)
1. purificare.
2. ceremonie religioasă consacrată ispăşirii păcatelor, curăţirii morale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. purificateur)
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ablution, lat. ablutio)
1. spălare a corpului, prescrisă de unele religii orientale şi la catolici, pentru purificare.
4. eroziune exercitată de curenţii marini de adâncime.
Parte de vorbire: s.
Origine: (afina)
1. acţiunea de a afina; afinaj.
2. operaţie de purificare a zahărului brut, care precedă decolorarea şi rafinarea.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autoépuration)
1. proces de purificare naturală a unui mediu poluat de substanţe (an)organice, fără intervenţia omului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. biofiltre)
1. instalaţie pentru purificarea apei poluate a canalelor cu ajutorul bacteriilor aerobe.
Parte de vorbire: s.
Origine: (carbonata)
1. reacţie chimică de transformare a hidroxizilor de carbon în carbonaţi, cu participarea bioxidului de carbon.
2. operaţia de tratare cu bioxid de carbon a zemurilor la fabricarea zahărului, pentru purificare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. catharsis, gr. katharsis)
1. concept estetic, la Aristotel, pentru a defini efectul „purificator” al artei, în special al tragediei, rolul acesteia de a-l elibera pe om de pasiuni (josnice), prin trăirea unui sentiment de maximă tensiune.
2. (psihan.) efect terapeutic prin descărcarea unei trăiri refulate.