Dictionar

râpă

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT ripa
2. FR rive; ravage
3. EN river-bank
4. DE abschüssiger Ort; Schlucht
5. RU обрыв
6. HU szakadék, meredély, vízmosás, suvadás
 

atrapă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. attrape)

1. aparență înșelătoare; păcăleală.
2. obiect destinat a înșela prin amuzament.
3. siluetă, manechin pentru atragerea vânatului.
 

derapa

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déraper)

1. (despre vehicule) a aluneca într-o direcție deviată, în lipsa unei aderențe suficiente.
2. (despre ancoră) a se deplasa pe fundul apei, datorită vântului, valurilor care acționează asupra navei.
3. (despre avioane) a se deplasa lateral la aterizare sau în timpul unui viraj cu înclinare laterală prea mică.
4. (schi) a practica o glisadă laterală voluntară.
5. (fig.; despre o situație) a se schimba defavorabil și neprevăzut.
 

drapa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. draper)

1. tr. a acoperi, a împodobi cu o draperie.
2. a dispune o stofă în formă de draperie.
3. a reda un veșmânt (în pictură și sculptură).
4. (fig.) a acoperi, a camufla ceva.
5. tr. refl. a (se) îmbrăca într-un veșmânt larg, cu falduri.
 

frapa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. frapper)

1. a sări în ochi, a izbi, a impresiona, a surprinde.
2. a răci băuturi alcoolice cu gheață.
3. (tehn.) a presa după sinterizare două piese metalice.
 

grapă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. grappe)

1. inflorescență în formă de ciorchine.
 

rapace

Parte de vorbire:  adj. invar.  
Etimologie: (fr., it. rapace, lat. rapax, -acis)

1. lacom de bunuri materiale; hrăpăreț, apucător.
2. (înv.; despre animale și păsări) vorace, lacom, dornic să-și urmărească prada; de pradă; răpitor.
 

abis

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abysse, lat. abyssos)

1. prăpastie, genune.
2. parte profundă a unui fenomen, a unui proces; neant.
3. depresiune a fundului oceanelor, cu adâncimi mari.
4. (fig.) distanță uriașă sau separare de ordin cultural, intelectual, moral, sentimental.
 

abrupt, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. abrupt, lat. abruptus)

1. I. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios.
2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal.
3. (bot.; despre un organ) terminat brusc.
4. II. formă de relief abruptă.
5. porțiune de teren cu pantă foarte înclinată.
 

acvaplanare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. aquaplanage, engl. aquaplaning)

1. derapaj al unui automobil ce se deplasează cu viteză, provocat de existența unei pelicule de apă între șosea și pneuri.
 

apomagmatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apomagmatique)

1. (despre agregate cristaline sau amorfe) format din crăpăturile scoarței terestre din soluții magmatice.
 

avenă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aven)

1. prăpastie, abis în regiunile calcaroase, prin care se scurg apele subterane.
2. (var.) (s.n.) aven.
 

brizură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. brisure)

1. sfărâmătură a unui aliment.
2. despicătură, crăpătură într-un obiect spart; fragment de obiect spart.