Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. răscoli)
1. acțiunea de a răscoli și rezultatul ei; răvășire, dezordine, scormonire, zdruncinare.
2. senzație neplăcută de rău, greață etc.
3. (figurat) agitație, frământare, tulburare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. aviver)
1. a da unui material textil, unei piei o nuanţă mai vie prin tratarea cu anumite substanţe.
2. a face să sângereze feţele unei plăgi sau fistule.
4. (fig.) a învenina, a irita; a răscoli (o durere).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. răscoli)
1. acțiunea de a răscoli și rezultatul ei; răvășire, dezordine, scormonire, zdruncinare.
2. senzație neplăcută de rău, greață etc.
3. (figurat) agitație, frământare, tulburare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. răvăși)
1. acțiunea de a răvăși și rezultatul ei; răvășeală.
2. împrăștiere a mai multor obiecte, pentru a căuta ceva; răvășeală, răscolire.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (scormoni + -eală)
1. săpare de gropi, șanțuri în mod superficial și dezordonat în pământ sau alte materii solide; scormonire.
2. aruncare în toate părțile pentru a pătrunde, pentru a găsi ceva în interiorul pământului sau al altor materii solide pentru a realiza ceva etc.; scormonire.
3. (rar) mișcare a focului, a jarului (cu un instrument) pentru a face să se învioreze, să ardă mai bine; scormonire.
4. cercetare amănunțită peste tot sau într-un anumit loc, răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală ceva); scormonire.
5. (înv.) trezire (din somn); scormonire.
6. (reg.) provocare a unor stări sufletești, a unor acțiuni, a unor evenimente etc.; (înv.) scornire.