Dictionar

răsfățare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (răsfăța)

1. acțiunea de a (se) răsfăța și rezultatul ei.
2. faptul de a înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; alintare, răsfăț.
3. faptul de a se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; răzgâiere.
 

benjamin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. benjamin)

1. copil iubit, răsfăţat (cel mai mic dintre fraţi).
 

capricios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. capricieux, it. capriccioso)

1. cu capricii; inconsecvent, schimbător; răsfăţat.
2. neobişnuit, ciudat.
 

dorlota

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. dorloter)

1. a înconjura cu grijă atentivă și tandrețe; a alinta, a răsfăța, a cocoloși (pe cineva).
 

răsfățare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (răsfăța)

1. acțiunea de a (se) răsfăța și rezultatul ei.
2. faptul de a înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; alintare, răsfăț.
3. faptul de a se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; răzgâiere.