Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. raisonner)
1. intr. a judeca, a gândi raţional.
2. tr. a raţionaliza.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. rationabilis)
1. care are judecată, o comportare raţională.
Parte de vorbire: adj., adv.
Origine: (fr. rationnel, lat. rationalis)
1. potrivit rațiunii; dedus prin raționament; logic.
2. (despre oameni) înzestrat cu rațiune; cuminte.
3. (și adv.) făcut cu judecată, cu măsură; sistematic, metodic.
4. (mat.) număr ~ = număr egal cu câtul a două numere întregi; funcție ~ă = funcție exprimată prin raportul a două polinoame de una sau de mai multe variabile independente.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. rationalisme)
1. încredere în raţiune, în capacitatea acesteia de a cunoaşte realitatea.
2. concepţie potrivit căreia raţiunea ar fi unicul izvor al cunoaşterii autentice şi certe.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. rationaliste)
1. I. referitor la raționalism, propriu raționalismului.
2. bazat pe raționalism (doctrină conform căreia tot ce există poate fi explicat prin rațiunea umană).
3. care profesează raționalismul.
4. II. adept al raţionalismului.
5. (antonime) antiraționalist, iraționalist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. rationalité)
1. însuşirea de a fi raţional.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. rationaliser)
1. a folosi metodele și procesele tehnologice cele mai eficiente; a utiliza la maximum mijloacele de producție în scopul creșterii productivității muncii și a reducerii prețului de cost.
2. a limita prin anumite restricții consumul unor produse deficitare; a raționa.
3. a transforma o expresie algebrică cu un radical într-o expresie echivalentă, fără radical.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. absurde, lat. absurdus)
1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simţ.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admiţând un raţionament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om şi mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acatalepsie)
1. (la scepticii greci) renunţare din principiu de a mai căuta soluţia unei probleme; imposibilitatea de a atinge certitudinea.
2. (med.) nesiguranţă în punerea unui diagnostic.
3. (med.) boală care atacă creierul și îi privează pe cei atacați de capacitatea de a înțelege un lucru, de a urma un raționament.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (engl. acerophobia)
1. I. teamă patologică de a părea dur, ironic, de a supăra.
2. II. frica irațională de acru sau de lucruri acre.
Parte de vorbire: loc. adv., adj. inv.
Origine: (lat. a fortiori, cu atât mai mult)
1. care se impune cu necesitate.
2. (log.; despre raţionamente) care constă în trecerea de la o judecată la alta pe baza faptului că în favoarea celei de-a doua judecăţi există tot atâtea temeiuri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. algorithme)
1. sistem de reguli, simboluri şi operatori pentru efectuarea oricărui tip de calcule logice sau matematice.
2. suită de raţionamente sau operaţii având ca scop rezolvarea unor probleme.
Parte de vorbire: s.
Origine: (amenaja)
1. acţiunea de a amenaja; organizare.
2. totalitatea lucrărilor care urmăresc combaterea acţiunilor dăunătoare sau valorificarea potenţialului unui curs de apă.
3. îngrijire raţională pentru punerea în valoare a pădurilor.