OK
X
raţiona
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după fr. raisonner)
1.
intr.
a
judeca,
a
gândi
raţional.
2.
tr.
a
raţionaliza.
raţionabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (lat. rationabilis)
1.
care
are
judecată,
o
comportare
raţională.
raţional, -ă
Parte de vorbire:
adj., adv.
Etimologie: (fr. rationnel, lat. rationalis)
1.
potrivit
rațiunii;
dedus
prin
raționament;
logic.
2.
(despre
oameni)
înzestrat
cu
rațiune;
cuminte.
3.
(și
adv.)
făcut
cu
judecată,
cu
măsură;
sistematic,
metodic.
4.
(mat.)
număr
~
=
număr
egal
cu
câtul
a
două
numere
întregi;
funcție
~ă
=
funcție
exprimată
prin
raportul
a
două
polinoame
de
una
sau
de
mai
multe
variabile
independente.
raţionalism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. rationalisme)
1.
încredere
în
raţiune,
în
capacitatea
acesteia
de
a
cunoaşte
realitatea.
2.
concepţie
potrivit
căreia
raţiunea
ar
fi
unicul
izvor
al
cunoaşterii
autentice
şi
certe.
raţionalist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. rationaliste)
1.
I.
referitor
la
raționalism,
propriu
raționalismului.
2.
bazat
pe
raționalism
(doctrină
conform
căreia
tot
ce
există
poate
fi
explicat
prin
rațiunea
umană).
3.
care
profesează
raționalismul.
4.
II.
adept
al
raţionalismului.
5.
(antonime)
antiraționalist,
iraționalist.
raţionalitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. rationalité)
1.
însuşirea
de
a
fi
raţional.
raţionaliza
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (fr. rationaliser)
1.
a
folosi
metodele
și
procesele
tehnologice
cele
mai
eficiente;
a
utiliza
la
maximum
mijloacele
de
producție
în
scopul
creșterii
productivității
muncii
și
a
reducerii
prețului
de
cost.
2.
a
limita
prin
anumite
restricții
consumul
unor
produse
deficitare;
a
raționa.
3.
a
transforma
o
expresie
algebrică
cu
un
radical
într-o
expresie
echivalentă,
fără
radical.
absurd, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)
1.
adj.
care
contrazice
gândirea
logică,
legile
naturii,
bunul-simţ.
2.
s.
n.
ceea
ce
este
absurd;
absurditate;
nonsens.
3.
prin
~
=
admiţând
un
raţionament
fals.
4.
(fil.)
termen
care
desemnează
ruptura
totală
dintre
om
şi
mediul
său
sociocultural,
sentimentul
generat
de
trăirea
acestei
rupturi.
acatalepsie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. acatalepsie)
1.
(la
scepticii
greci)
renunţare
din
principiu
de
a
mai
căuta
soluţia
unei
probleme;
imposibilitatea
de
a
atinge
certitudinea.
2.
(med.)
nesiguranţă
în
punerea
unui
diagnostic.
3.
(med.)
boală
care
atacă
creierul
și
îi
privează
pe
cei
atacați
de
capacitatea
de
a
înțelege
un
lucru,
de
a
urma
un
raționament.
acerofobie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (engl. acerophobia)
1.
I.
teamă
patologică
de
a
părea
dur,
ironic,
de
a
supăra.
2.
II.
frica
irațională
de
acru
sau
de
lucruri
acre.
a fortiori
Parte de vorbire:
loc. adv., adj. inv.
Etimologie: (lat. a fortiori, cu atât mai mult)
1.
care
se
impune
cu
necesitate.
2.
(log.;
despre
raţionamente)
care
constă
în
trecerea
de
la
o
judecată
la
alta
pe
baza
faptului
că
în
favoarea
celei
de-a
doua
judecăţi
există
tot
atâtea
temeiuri.
algoritm
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. algorithme)
1.
sistem
de
reguli,
simboluri
şi
operatori
pentru
efectuarea
oricărui
tip
de
calcule
logice
sau
matematice.
2.
suită
de
raţionamente
sau
operaţii
având
ca
scop
rezolvarea
unor
probleme.
amenajare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (amenaja)
1.
acţiunea
de
a
amenaja;
organizare.
2.
totalitatea
lucrărilor
care
urmăresc
combaterea
acţiunilor
dăunătoare
sau
valorificarea
potenţialului
unui
curs
de
apă.
3.
îngrijire
raţională
pentru
punerea
în
valoare
a
pădurilor.