radiolocator

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (rus. радиолокатор, engl. radiolocator)

1. sistem care utilizează undele radio (radiolocația) pentru a detecta și determina distanța sau viteza obiectelor, precum avioane, bărci, mașini et cetera; radar.

dom 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dôme, germ. Dom)

1. catedrală de mari proporții; cupola de deasupra a unui edificiu monumental.
2. structură geologică sau anatomică în formă de cupolă.
3. formă de cristal caracterizată prin existența a două fețe înclinate, simetrice.
4. recipient montat în partea superioară a unui cazan orizontal cu aburi.
5. acoperire metalică a unui sonar sau a altor aparate de pe fundul unei nave.
6. sferă de plastic care acoperă antena unui radiolocator.
7. (fig.) peșteră.

locator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f., s.n.  
Etimologie: (lat locator, fr locateur; engl. locator)

1. s.m.f. persoană care dă în locație, cu chirie, un lucru; (înv.) arendaș.
2. s.n. ~ radio = radiolocator.
3. (tehn.) reper.

radar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. radar)

1. aparat, instalație de detectare și localizare a unor obstacole, obiective etc., bazat pe principiul reflectării undelor radioelectrice scurte și ultrascurte de către anumite obstacole; radiolocator.

radarist

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. radariste)

1. specialist în probleme de radar; radiolocatorist.

radioproiector

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (radio2 + proiector)

1. instalație, înglobând un radiolocator și un proiector, destinată să descopere și să lumineze țintele aeriene pe timpul nopții.