Dictionar

caravanserai

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caravansérail)

1. (în Orient) han pentru popasul caravanelor (1.
 

ciurăi

Parte de vorbire:  vb. tr. (reg.)  
Etimologie: (ciur + -ăi)

1. I. a cerne cu sita.
2. II. (despre apă, lapte etc.) a curge.
 

corai

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. corail)

1. (de) culoarea coralului1, roșu.
 

divan-serai

Parte de vorbire:  s.n. (înv.)  
Etimologie: (tc. divan serayi)

1. (Imperiul Otoman) sediul divanului; palat al consiliului de stat.
 

frai

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. frei)

1. inv. (fam.; despre oameni) liber.
 

monorai

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. monorail)

1. cale de rulare cu o singură șină suspendată; monoșină.
 

abandonic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. abandonnique)

1. I. (psihanaliză) se spune despre un subiect (în special un copil) care trăiește cu frica de a fi abandonat, fără să existe neapărat motive obiective care să justifice această frică.
2. II. (psihanaliză) persoană, de obicei un copil, care trăiește cu teama patologică de a fi abandonat.
 

abiotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abiotique)

1. care se opune vieții; care este lipsit de viață.
2. califică un mediu în care organismele vii nu pot trăi, incompatibil cu viața.
3. care ține de abioză; propriu abiozei.
4. factor ~ = unul dintre cei doi factori care guvernează distribuția populațiilor bentice în ocean și care depinde în esență de mediul în care evoluează animalele și plantele.
 

aborigen, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. aborigène, lat. aborigines)

1. I. referitor la locul unde se află cineva, originar din acest loc; băștinaș, autohton, indigen.
2. II. locuitor originar din țara în care locuiește.
3. (antonime) alogen, străin.
 

absurd, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admițând un raționament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.
 

acredita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accréditer)

1. a da autoritatea necesară unui reprezentant diplomatic pe lângă un guvern străin; a împuternici.
2. a face demn de crezare.
3. (fin.) a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv.
 

actinomicoză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. actinomycose)

1. (med.) infecție cronică cauzată de actinomicete, care afectează oamenii și animalele (bovidele) și se caracterizează prin leziuni cu aspect tumoral.
2. boală a plantelor cauzată de ciuperci.
3. (sintagmă) ~a cartofului = boală a cartofului provocată de bacteria Actynomices scabies; râia cartofului.