ratifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. ratifier, lat. ratificare)

1. a face o ratificare.

gratifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. gratofier, lat. gratificare)

1. a acorda o recompensă, o favoare.
2. (fig.) a atribui cuiva ceva.

ratificare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ratifica)

1. (jur.) act prin care organul competent al unui stat declară că își însușește un tratat semnat de reprezentantul său cu un alt stat sau cu mai multe state.
2. instrument de ~ = document în care se consemnează însușirea unui tratat internațional de către un stat.
3. aprobare a unui act săvârșit de un alt organ.

ratificație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ratification)

1. acțiunea de a ratifica și rezultatul ei; ratificare.
2. confirmare, în formă autentică, de către o autoritate competentă a convențiilor, a tratatelor etc., pentru a le da valabilitate; documentul legal al acestei confirmări.
3. (var.) ratificațiune.
4. (antonim) denunțare.

stratifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. stratifier, lat. stratificare)

1. a (se) depune în straturi; a determina o stratificare.
2. a (se) așeza în straturi suprapuse.

anulație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. annulation)

1. acțiunea de a anula sau de a se anula; rezultat al acestei acțiuni; anulare.
2. decizie prin care se anulează un act, o dispoziție etc.
3. (psihiatrie) mecanism de anulare retroactivă a amintirilor.
4. (antonime) confirmare, ratificare.

bonus

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. bonus)

1. (economie) remunerație suplimentară reprezentând o cotă din profitul companiei și recompensând anumite merite, servicii et cetera; gratificație, tantiemă.
2. element suplimentar care oferă valoare adăugată produsului inițial.

etnogeologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (etno- + geologie)

1. disciplină care studiază stratificarea civilizației și culturii unei comunități etnice.

fanerit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. phanerite)

1. material plastic stratificat pe bază de furnir de lemn impregnat cu rășină de bachelită, utilizat la confecționarea carcaselor de aparate electrotehnice, de radio și de televiziune; lignofoliu.

havaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. havage)

1. tehnică de exploatare minieră care consistă în tăierea rocilor paralel cu stratificarea pentru a permite abatajul; havare, havat.

instrument

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. instrument, lat. instrumentum)

1. unealtă, aparat propriu pentru a face o anumită operație.
2. sistem tehnic pentru cercetarea, observarea, măsurarea sau controlul unor mărimi.
3. aparat cu care se produc sunete muzicale.
4. (fig.) persoană, lucru de care se folosește cineva pentru a îndeplini o acțiune, a atinge un scop.
5. ~ de ratificare = document special prin care statele comunică ratificarea unui tratat internațional.
6. ~ gramatical = cuvânt cu funcție exclusiv gramaticală, care nu se poate folosi singur în vorbire, exprimând doar raporturi (prepozițiile, conjuncțiile, verbele auxiliare etc.).