reține

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. retenir)

1. tr. a ține în loc, a împiedica de la ceva.
2. a ține închis, arestat, a priva de libertate.
3. a ține asupra sa, a păstra.
4. a rezerva.
5. a opri o parte dintr-o sumă de bani cuvenită cuiva.
6. a ține minte.
7. (jur.) a se admite de către instanță existența unei stări de fapt pe baza probelor.
8. tr., refl. (fig.) a (se) stăpâni.

întreține

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. /s’/entretenir)

1. tr. a păstra în stare bună.
2. a alimenta, a susține (arderea).
3. tr., refl. a da, a(-și) asigura mijloacele de trai necesare.
4. refl. a sta de vorbă cu cineva, a conversa.

reținere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (reţine)

1. acțiunea de a (se) reține.
2. stăpânire de sine, prudență, rezervă.
3. oprire a unei părți din drepturile cuvenite cuiva.
4. detențiune.

abreacție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abréaction)

1. (psihan.) reapariție bruscă a unor tensiuni emoționale, regulate.
2. reacție de eliberare a unor tensiuni emoționale care altfel ar întreține conflictele psihice și ar genera tulburări durabile; reacție de apărare.
3. sin. catharsis.

acatectic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acathectique)

1. (despre celula hepatică) care devine incapabilă de a reține pigmenții biliari.

accesorist

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accessoiriste)

1. cel care întreține și plasează accesoriile în teatru, cinema și televiziune.

adulter, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (fr. adultère, lat. adulterium)

1. adj. (despre soți) care încalcă fidelitatea conjugală.
2. s.n. întreținere a relațiilor sexuale în afara căsătoriei; (înv.) adulteriu.

aerobic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérobique, engl. aerobic)

1. care crește consumul de oxigen al corpului (ex. dans ~).
2. gimnastică ~ă = gimnastică de întreținere executată pe fond muzical cu ritm susținut.

afabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. affabilité, lat. affabilitas)

1. însușirea de a fi afabil; calitatea unei persoane afabile.
2. calitatea celui care primește, care ascultă și întreține cu bunăvoință pe ceilalți.
3. (antonim) acrimonie.