realitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. réalité, lat. realitas, germ. Realität)

1. (fil.) existența efectivă, obiectivă; posibilitate înfăptuită.
2. (fil.) ceea ce există independent de subiect, care nu este produsul gândirii.
3. aspect fizic (al lucrurilor); materialitate.
4. ceea ce există efectiv, obiectiv; fapt, lucru real.
5. manifestare concretă, conținut (al unui proces, al unui eveniment).
6. caracter stabilit sau întemeiat al ceea ce constituie o acuzație, o ipoteză.
7. caracter non-fictiv al unui personaj, al unei povești; autenticitate.
8. asemănare exactă cu modelul; realism.
9. mediul concret și material al omului.
10. suma evenimentelor sociale care constituie situația în care se află o persoană; existență, viață.
11. (prin ext.) ceea ce este considerat ca adevărat.
12. (loc. adv.) în ~ = de fapt, efectiv, în adevăr.

irealitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. irréalité)

1. caracterul a ceea ce este ireal; ceea ce este opus realității.

abstrage

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. abstraire, lat. abstrahere)

1. tr. a efectua o abstractizare.
2. refl. a se izola de realitatea înconjurătoare.

acosmism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acosmisme)

1. teorie potrivit căreia lumea fizică nu ar exista ca realitate independentă de Dumnezeu.

antiroman

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antiroman)

1. gen de roman care își propune să reflecte realitatea nudă, fără semnificații.

artă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. art, lat. ars, artis)

1. formă a activității umane care oglindește realitatea în imagini expresive; totalitatea operelor care aparțin acestei forme.
2. operă de ~ = operă rezultată din activitatea artistică creatoare.
3. ~e liberale = denumire dată în învățământul medieval gramaticii, retoricii, dialecticii (trivium), aritmeticii, geometriei, astronomiei și teoriei muzicii (quadrivium).
4. îndemânare deosebită, pricepere, măiestrie, abilitate.
5. ~ militară = parte a științei militare care studiază teoria și practica pregătirii și ducerii acțiunilor de luptă și a războiului.

artificiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. artificium, după fr. artifice)

1. mijloc prin care se urmărește să se schimbe realitatea în mod nefiresc; meșteșug, abilitate.
2. ~ de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezultatul unui calcul pe o cale mai scurtă.
3. (pl.) amestec de materii ușor inflamabile, care produc efecte de lumină și culori.

autentic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. authentique, lat. authenticus)

1. a cărui autoritate sau realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor, unei epoci; real, veridic; original; necontrafăcut.
2. (despre acte) întocmit cu toate formele legale.