Dictionar

cerebel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. cerebellum)

1. parte a encefalului în regiunea posterioară și inferioară a capului; creierul mic.
 

neocerebel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (neo- + cerebel)

1. parte recentă filogenetic a cerebelului.
 

rebel, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. rebelle, lat. rebellis, germ. Rebello)

1. adj., s. m. f. participant la o rebeliune.
2. nesupus, recalcitrant.
3. adj. 1. (fig.; despre boli) care nu cedează în urma unui tratament medical; care se vindecă greu.
4. (despre păr) care nu stă pieptănat.
 

rebeliune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rébellion, germ. Rebellion)

1. răzvrătire prin acte de violență și de amenințare cu forța față de organele de stat.
 

apostatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. apostatico)

1. referitor la apostazie sau un apostat; de apostat; rebel.
 

cerebelopatie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. cérébellopathie)

1. (med.) afecțiune a cerebelului care poate avea cauze multiple, inclusiv malformații congenitale, ataxii ereditare și patologii dobândite.
 

cerebelos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cérébelleux)

1. (anat.) care este relativ sau care este specific cerebelului.
2. (med.) care provine dintr-o leziune a cerebelului.
 

culmen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. culmen)

1. porțiune superioară a monticulului vermisului cerebelului.
 

fomentos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fomenteux)

1. care stârnește sau promovează tulburări, rebeliuni et cetera; agitator, provocator.
 

frondor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. frondeur)

1. s. m. partizan al frondei (1, 2).
2. adj., s. m. f. (fig.) (cel) care critică, contrazice; răzvrătit, rebel.