Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. recursus, germ. Rekurs, fr. recours)
1. (jur.) cale de atac prin care se cere unei instanţe superioare casarea hotărârii unei instanţe inferioare.
2. recurgere (la ajutor, la asistenţă).
3. a avea ~ la = a avea acces la...
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. récursion, lat. recursio)
1. (fon.) moment în care organele articulatorii părăsesc poziţia de articulare, revenind la normal; destindere.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. récursif, engl. recursive)
1. (lingv.) care poate fi repetat în mod nelimitat.
2. (mat., log.) repetitiv pe calea unui automatism.
3. funcție ~ă = funcție de mai multe variabile cu domeniul de definiție cuprins în mulțimea numerelor naturale.
4. (inform.; despre un program) care se pune în mișcare în mod repetitiv și automatic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. récursivité)
1. însuşirea de a fi recursiv.
2. proprietate intrinsecă a unui proces, program, fenomen etc. de a putea fi descris, descompus, prelucrat, analizat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. récursoire)
1. (jur.) prin care se exercită dreptul de recurs.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. avant-garde)
1. detaşament care se trimite în fruntea unei trupe în marş spre a face siguranţa pe direcţia de deplasare a acesteia; (antonim) ariergardă.
2. clasă, grup social, organizaţie politică conducătoare, care se situează pe poziţiile cele mai înaintate în cadrul unei mişcări sociale, politice, naţionale etc.
3. de ~ = care merge, care conduce.
4. mişcare literar-artistică complexă şi eterogenă, care, afişând o respingere totală a formelor consacrate şi a tradiţiei, proclamă ostentativ şi polemic necesitatea înnoirii, asumându-şi rol de precursor; avangardism.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. casser)
1. tr. a anula, în urma unui recurs, o hotărâre judecătorească.
3. a scoate din uz şi din inventar, a reforma (o maşină, un aparat etc.).
4. refl. (despre vin) a-şi pierde culoarea naturală în contact cu aerul.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cassable)
1. care se poate sparge; casant.
2. (despre o hotărâre judecătorească) care poate fi anulat în urma unui recurs.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cassation)
1. (jur.) anulare a unei hotărâri judecătoreşti în urma admiterii recursului.
2. (cont.) totalizarea operaţiilor privind scoaterea definitivă din uz şi din inventar a unui mijloc fix.
3. spargere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. décision, lat. decisio)
2. act cu caracter obligatoriu, normativ al unui organ de conducere care stabileşte direcţia unei acţiuni şi modul ei de realizare.
3. sentinţă dată de o instanţă judecătorească superioară asupra unui recurs.
4. fermitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. effectivisme)
1. concepție proprie unui grup de matematicieni francezi, precursori ai intuiționismului, care susțin că, pentru a fi eficiente, valabile, obiectele matematice nu trebuie definite doar prin axiome, prin caracteristicile lor abstracte, ci definiția lor trebuie să indice etapele prin care se ajunge la ele.