referent 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. référent)

1. obiect, concept la care se referă semnul lingvistic în cadrul denotației.

referent, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (germ. Referent, lat. referens)

1. specialist al unei instituții care dă îndrumări și informații într-un anumit domeniu; consilier, (înv.) referendar.
2. cel care face un referat; raportor.
3. (var.) (înv.) referint.

referență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. référence)

1. funcție prin care un semn lingvistic se referă la un obiect extralingvistic.

referențial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. référentiel, engl. referential)

1. adj. care se referă la ceva; care constituie un sistem de referință.
2. referitor la referență, de referire.
3. s. n. (mat.) mulțime de elemente care formează un sistem de referință.
4. ansamblu de elemente legate într-un sistem.

cognitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cognitif)

1. care se referă la cunoaștere; care este capabil de cunoaștere.
2. (psihologie aplicată) care se referă la mijloacele și mecanismele de dobândire a cunoștințelor.
3. test ~ = test de cunoștințe sau de eficiență (spre deosebire de testul de aptitudini).
4. (lingvistică) funcție ~ă = funcția de comunicare care se traduce în limbaj prin fraza asertivă folosită pentru a informa, pentru a face cunoscut un gând unui interlocutor; funcție referențială a limbajului.
5. psihologie ~ă = studiul științific al proceselor mentale precum atenția, utilizarea limbajului, memoria, percepția, rezolvarea problemelor, creativitatea și raționamentul; psihologia cunoașterii.
6. (psihologie) tulburare ~ă = termen care desemnează o tulburare mintală care afectează în special și în principal memoria.
7. (psihologie) disonanță ~ă = disconfort mental cauzat de două cogniții ireconciliabile.
8. bulă ~ă = limitarea conexiunilor sociale ale unei persoane prin cultura sa și informațiile accesibile acesteia prin intermediul noilor tehnologii.
9. hartă ~ă = diagramă care permite de a reprezenta vizual și de a urma calea asociativă a gândirii.

directivitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. directivité)

1. proprietate a unei surse (respectiv a unui receptor) de radiații de a emite (recepționa) preferențial radiația în (din) anumite direcții.

frazeologic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. phraséologique)

1. care ține de frazeologie, privitor la frazeologie.
2. (lingv.) unitate ~ă = combinație stabilă de două sau mai multe cuvinte, având sens unitar și referent unic; frazem, frazeologism.

iconicitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. iconicity, fr. iconicité)

1. caracter de icoană (semn care seamănă cu ceea ce desemnează, cu referentul său).

preferențialism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. preferentialism)

1. (ec.) sistem preferențial.

referențial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. référentiel, engl. referential)

1. adj. care se referă la ceva; care constituie un sistem de referință.
2. referitor la referență, de referire.
3. s. n. (mat.) mulțime de elemente care formează un sistem de referință.
4. ansamblu de elemente legate într-un sistem.