Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. régence)
1. guvernare a unui stat monarhic exercitată de una sau de mai multe persoane în timpul minorității sau al absenței regelui; perioada respectivă; persoanele care guvernează.
2. (ist.) nume care se dădea unor state musulmane din nordul Africii (Tripolitania, Algeria, Tunisia) guvernate printr-o delegație a sultanului din Constantinopol.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. corégence)
1. funcţie, demnitate de coregent; perioada cât durează.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apodose, gr. apodosis)
1. propoziţie principală regentă a unei subordonate condiţionate, aşezată după aceasta.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. appositif)
1. care serveşte ca apoziţie; apoziţional.
2. propoziţie ~ă = propoziţie cu rol de apoziţie, pe lângă (un element din) regentă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. attributif)
2. propoziţie ~ă = (şi s. f.) = propoziţie subordonată care îndeplineşte funcţia de atribut pe lângă un substantiv din regentă; propoziţie relativă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. causal, lat. causalis)
1. de cauză, referitor la cauză.
2. propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie circumstanţială care arată săvârşirea acţiunii din regentă; conjucţie ~ă = conjuncţie care introduce o propoziţie cauzală.
3. (log.) implicaţie ~ă = implicaţie care exprimă relaţia cauzală în propoziţiile condiţionale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. circonstanciel)
1. care depinde de o circumstanţă.
2. complement ~ (şi s. n.) = complement care arată împrejurarea în care se desfăşoară acţiunea verbului; propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie subordonată cu funcţie de complement circumstanţial al unui verb din regentă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. completivus, fr. complétif)
1. care complineşte.
2. propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie subordonată care îndeplineşte funcţia de complement pe lângă verbul din regentă.