conotativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. connotatif)

1. referitor la conotație; (despre sensul cuvintelor) suplimentar față de denotația cuvântului; reieșind din experiența personală, din context; figurat.
2. (despre stil) dominat de conotații.

monoverb

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. monoverbo)

1. joc distractiv constând în a reprezenta un cuvânt prin litere combinate între ele sau cu figuri, sensul acestuia reieșind din poziția elementelor componente.
2. ~ cu incastru = monoverb în care, prin introducerea unui cuvânt sau a unei litere într-o imagine, rezultă un cuvânt nou.

rezulta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. résulter)

1. a apărea ca o consecință logică; a urma, a reieși, a izvorî.
2. (mat.) a ieși, a rămâne (la o operație).

schița

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (it. schizzare)

1. tr. a desena ceva schematic; a face o schiță.
2. (fig.) a expune în mod sumar; a contura.
3. a executa în mod vag (un gest, o mișcare etc.).
4. a fixa punctele principale ale unui plan, a proiecta în linii mari; a concepe.
5. refl. a apărea, a se înfățișa, a reieși în linii incipiente și generale.

transpira

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. transpirer)

1. a elimina sudoare prin porii pielii; a asuda.
2. a se forma picături de apă la suprafața unui element de construcție.
3. (despre plante) a elimina apă sub formă de vapori.
4. (fig.) a ieși la suprafață, a reieși, a emana.
5. a se auzi.