Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. relativisme)
1. concepţie idealist-subiectivă care exagerează relativitatea cunoaşterii umane, negând ca-racterul obietiv al adevărului, văzut doar ca o convenţie, o ficţiune.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. relativiste)
1. I. referitor la relativism (doctrină care afirmă că valorile și cunoștințele sunt relative și nu absolute).
2. care admite, care profesează relativismul.
3. (fiz.) referitor la teoria relativității și la efectele prevăzute de această teorie.
4. II. adept al relativismului.
5. cel care este un susținător al teoriei relativității.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. relativité)
1. faptul de a fi relativ; relativism.
2. proprietate a fenomenelor, a mărimilor fizice de a depinde de condițiile concrete în care se efectuează măsurarea lor sau de sistemul de referință la care sunt raportate.
3. teoria ~ății = teorie fizică potrivit căreia legile fenomenelor fizice sunt valabile cu o precizie cu atât mai mică cu cât vitezelor corpurilor sunt mai mari comparabile cu viteza de propagare a luminii în vid.