Dictionar

aliterație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. allitération)

1. repetare, cu efect muzical, a aceluiași sunet (consoană) sau grup de sunete în cuvinte care se succedă; homeoproforon, parhomeon.
2. (med.) repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică excitație psihică.
3. tendință patologică, obsedantă spre rimă, realizată prin repetarea de silabe.
4. (înv.) aliterațiune.
 

anaforă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anaphore, lat. anaphora)

1. procedeu stilistic constând în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor unități sintactice sau metrice; epanaforă.
 

anglaise

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anglaise)

1. vechi dans popular, de origine engleză, foarte vioi, cu structură bipartită, executat în grup, dansatorii schimbându-și necontenit locul prin repetarea aceleiași figuri; contradans.
 

anominație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. annomination)

1. figură de stil, constând în repetarea unui nume propriu, de obicei de persoană, prin apelativul din care provine prin antonomază.
 

antimetabolă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antimétabole)

1. repetare a acelorași cuvinte în ordine inversă, care schimbă sensul comunicării; antimetalepsă, antimetateză.
 

antimetalepsă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antimétalepse)

1. figură de stil care constă în repetarea acelorași cuvinte, dar în sens invers (ex. nu trăiesc pentru a mânca, dar mănânc pentru a trăi); antimetabolă.