reprezenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. représenter, lat. repraesentare)

1. tr. a înfățișa, a reda.
2. a da o reprezentație teatrală, a juca o piesă de teatru.
3. a fi reprezentantul, delegatul cuiva.
4. a constitui, a fi, a însemna.
5. (mat.) a exprima o legătură între mai multe mărimi.
6. refl. a-și readuce în conștiință imaginea obiectelor sau a fenomenelor percepute anterior; (p.ext.) a-și imagina.

reprezentabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. représentable)

1. (despre piese de teatru) care se poate reprezenta.

reprezentant, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. représentant)

1. persoană care reprezintă pe cineva și acționează în numele acestuia (ex. mandatar).
2. persoană desemnată de un grup pentru a acționa în numele acestuia (ex. reprezentant sindical, parlamentar).
3. persoană care reprezintă interesele unui stat în alt stat, la o întrunire diplomatică.
4. persoană, animal, lucru pe care îl considerăm tip (al unei clase, al unei categorii).
5. persoană care vizitează clienții în numele unei companii (ex. comis-voiajor).
6. (matematică) specimen localizat și observabil al unui vector.

reprezentanță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Repräsentanz)

1. organ care reprezintă o colectivitate.
2. ~ națională = organ de stat constituit din totalitatea deputaților; ~ diplomatică = organ permanent de stat pentru relațiile externe aflat pe teritoriul unui alt stat; misiunea diplomatică.
3. agenție a unei întreprinderi comerciale.
4. caracter reprezentativ.

reprezentare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (reprezenta)

1. acțiunea de a reprezenta.
2. înfățișare, redare (cu mijloace plastice), reproducere.
3. cheltuieli de ~ = sume prevăzute într-un buget pentru acoperirea cheltuielilor rezultate din îndeplinirea funcțiilor oficiale pe care le deține o persoană.
4. reprezentație.
5. imagine senzorială a obiectelor sau fenomenelor lumii exterioare, evocată în conștiință în absența acestora; proces psihic care realizează această evocare.

reprezentație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. représentation, lat. reprezentatio)

1. interpretare pe scenă a unei piese de teatru, a unei opere; spectacol.

reprezentațional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. representational)

1. care se referă la sau se caracterizează prin reprezentare; realist, figurativ.
2. referitor la arta care urmărește să înfățișeze aspectul fizic al lucrurilor.

abacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
4. (var.) (s.n.) abac.

abietinee

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. abiétinées)

1. (bot.) familie de rășinoase cu fructe în formă de con (reprezentanți: bradul, pinul, molidul etc.); abietacee, pinacee.
2. (la sg.) plantă din această familie.

abstractism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (abstract + -ism)

1. caracter abstract.
2. stil de artă picturală sau sculpturală în care obiectele naturale nu sunt reprezentate realist.

acredita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accréditer)

1. a da autoritatea necesară unui reprezentant diplomatic pe lângă un guvern străin; a împuternici.
2. a face demn de crezare.
3. (fin.) a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv.

acreditare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (acredita)

1. acțiunea de a acredita.
2. scrisori de ~ = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant diplomatic.

acreditat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (acredita)

1. (și s.) împuternicit ca reprezentant diplomatic.