Dictionar

respect

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. respect, lat. respectus)

1. atitudine, sentiment de stimă, de consi-derație, de prețuire deosebită față de cineva sau de ceva; deferență.
2. a ține (pe cineva) la ~ = a ține (pe cineva) la distanță.
 

irespect

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. irrespect)

1. lipsă de respect, stimă sau comportament politicos.
2. (antonime) respect, stimă.
 

respecta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. respecter)

1. tr. a avea respect față de cineva sau de ceva; a cinsti, a stima.
2. a ține seama de; a nu neglija.
3. a nu se abate de la o lege, de la un principiu etc.
4. refl. a-și păstra demnitatea.
 

respectabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. respectable)

1. demn de respect; cinstit, prețuit.
2. (fam.) considerabil, mare; impresionant, impozant.
 

respectabilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. respectabilité)

1. însușirea de a fi respectabil; onorabilitate.
 

respectiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. respectif)

1. care privește împrejurarea, persoana, obiectul despre care este vorba; care este legat de fiecare în parte în mod particular.
2. corespunzător.
3. (adv.) pentru cealaltă situație (parte); pentru al doilea caz; adică, va să zică, cu alte cuvinte.
 

respectuos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. respecteux)

1. plin de respect; cuviincios, deferent.
 

abject, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abject, lat. abiectus)

1. care comite fapte reprobabile; ticălos.
2. care inspiră dezgust, repulsie, prin josnicia, degradarea sa morală; demn de cel mai mare dispreț; abominabil.
3. (antonime) respectabil, stimabil.
 

afișaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. affichage)

1. acțiunea de a (se) afișa sau rezultatul acțiunii respective; lipire de afișe; afișare.
2. (fig., depr.) faptul de a se afișa fără discreție; exhibiție intensivă sau indiscretă.
3. (inform.) mod de vizualizare a datelor și rezultatelor furnizate de un ordinator.
 

agramatical, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agrammatical)

1. care nu respectă principiile gramaticalității.
2. negramatical, neconform cu regulile construcției gramaticale.
3. (antonim) gramatical.
 

anaseism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ana- + seism)

1. undă seismică a cărei primă deplasare se produce dinspre epicentru spre exteriorul regiunii respective.
 

anilidă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. anilide)

1. derivat de acilare al anilinei și al omologilor respectivi, prin acțiunea acizilor, a clorurilor acide și a anhidridelor.
 

antiartă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr., engl. antiart)

1. artă lipsită de conținut.
2. curent în avangarda artistică a ultimelor decenii cu caracter contestatar față de arta academistă.
3. producție care nu respectă principiile artei (academice); producție antiartistică.