Dictionar

revolta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. révolter)

1. refl. a fi cuprins de revoltă, de indignare.
2. refl., tr. a (se) răscula, a (se) răzvrăti.
 

revoltă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. révolte)

1. indignare.
2. răscoală spontană, neorganizată; răzvrătire.
 

revoltător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (revolta + -/ă/tor)

1. care provoacă revoltă, indignare.
 

agita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. /s’/agiter, lat. agitare)

1. tr. a clătina, a flutura.
2. a ațâța, a instiga la revoltă.
3. a produce vâlvă în public.
4. refl. (fam.) a se frământa.
5. a se zbuciuma, a fi neliniștit.
 

byronism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. byronisme)

1. imitație a poeziei lui Byron, caracterizată printr-o atitudine de revoltă individuală și anarhică, impetuoasă, dominată de pasiuni tumultuoase, dar sinceră și cinstită.
 

decadentism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décadentisme)

1. denumire dată unor curente literar-artistice de la sfârșitul sec. XIX, caracterizate prin disoluție a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori.
2. mișcare literar-artistică europeană, caracterizată prin revolta împotriva rigidităților școlii parnasiene, cultivarea brutală a inovațiilor formale și a senzațiilor tari, prin rafinament stilistic ajuns la apogeu care se va dizolva în simbolism.
 

dezordine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. désordre)

1. lipsă de ordine; neorânduială, deranj.
2. lipsă de organizare, de disciplină; debandadă.
3. (pl.) tulburări (sociale); revoltă, răscoală.
4. (fig.) confuzie (în idei); incoerență.
 

frondă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fronde)

1. mișcare de revoltă a nobilimii franceze din sec. XVII împotriva puterii regale despotice.
2. (fig.) opoziție neprincipială, răzvrătire cu caracter persiflant, pornită din motive personale.
3. organ vegetal de forma unei frunze.
4. frunză aeriană a ferigilor care poartă sporangele.
5. (med.) bandaj de pânză destinat a fixa pansamentele bărbiei sau nasului.
 

incalificabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. inqualifiable, it. inqualificabile)

1. de necalificat; revoltător.