rezona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. résonner)

1. a se afla în rezonanţă.

rezonabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. raisonnable)

1. care are o judecată, o comportare raţională; cu judecată.
2. (despre acţiuni, fapte) fără exagerări, cumpătat.
3. (despre preţuri) acceptabil.

rezonant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. résonnant)

1. (fiz.) susceptibil de a intra în rezonanţă.
2. răsunător, sonor.

rezonanţă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. résonance)

1. fenomen care se produce când un corp de dimensiuni mari poate fi făcut să vibreze sub acțiunea unei forțe aplicate la intervale regulate; proprietate a unor corpuri sau încăperi de a întări și prelungi sunetele.
2. cutie de ~ = cutie care produce rezonanța unui instrument cu coarde.
3. creștere puternică a secțiunii eficace a unei reacții nucleare pentru anumite valori ale energiei particulei-proiectil.
4. (chim.) teorie a mezomeriei, potrivit căreia structura reală a unei particule chimice este un fenomen dinamic ce presupune un tip special de mișcare oscilatorie a electronilor de valență.
5. (fig.) ecou, rezultat, răsunet.
6. (lingv.) timbru.

rezonator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. résonateur)

1. adj. care face să sune.
2. organ ~ = organ în formă de pungă, sub coardele vocale superioare la maimuțele antropide și la animale rumegătoare, care amplifică sunetele emise de acestea.
3. (fig.) care oferă o imagine amplificată a realității.
4. s. n. sistem fizic, corp etc. capabil să amplifice oscilații prin rezonanță.
5. dispozitiv care indică existența fenomenului de rezonanță.
6. parte a cavității bucale sau nazale care participă la emiterea sunetelor.

rezoner

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. raisonneur)

1. personaj dintr-o operă literară, în special dintr-o piesă de teatru sau dintr-un film, care reflectează asupra acțiunii și aupra celorlalte personaje.
2. persoană care își bazează judecata și argumentația pe raționament logic și nu pe experiență.
3. (depr.) persoană care enervează cu replicile și discuțiile neîncetate; persoană care obosește, care deranjează cu raționamentele lui.
4. (var.) raisonneur.

antipatie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antipathie, lat. antipathia)

1. sentiment irezonabil de aversiune, de repulsie a unei persoane față de o altă persoană sau față de un lucru; resentiment.
2. (înv.) incompatibilitate, opoziție obiectivă între mai multe persoane sau între mai multe lucruri.
3. (var.) (înv.) antepathie.
4. (antonime) simpatie, empatie; afinitate.

antirezonant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antirésonnant, engl. antiresonant)

1. care prezintă antirezonanţă.

antirezonanţă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antirésonance, engl. antiresonance)

1. stare de vibraţie opusă rezonanţei.

autofonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autophonie)

1. rezonanţă penibilă şi obsedantă a propriei voci.

balalaică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. balalaika)

1. vechi instrument muzical rusesc, compus dintr-o cutie de rezonanţă triunghiulară, cu trei coarde ciupite.

banjo

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (amer., fr. banjo)

1. instrument muzical cu coarde ciupite, cu cutie de rezonanţă din piele, asemănătoare unei mici tobe, şi cu un gât foarte lung, utilizat în jaz.