Rezultate principale (Rigorism,):
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. rigorisme)
1. concepție etică, promovată de Kant, care opune în mod rigid normele morale necesităților fizice și spirituale.
2. severitate excesivă în respectarea normelor morale; morală severă; austeritate.
3. calitatea a ceea ce este riguros; metodă de mare finețe și exactitate.
Rezultate secundare (Rigorism,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. arminisme)
1. doctrină protestantă fundată de episcopul olandez Arminius, care combătea rigorismul calvinist.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. équiprobabilisme)
1. orientare probabilistă care încearcă să găsească echilibrul între probabilism și rigorism și care susţine că dintre două opinii morale una trebuie urmată, dacă este cel puţin la fel de probabilă ca şi opinia contrară.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. jansénisme)
1. curent social-religios catolic, apărut în Olanda şi Franţa în sec. XVII, ca o expresie a nemulţumirii păturilor intelectuale ale burgheziei şi nobilimii faţă de regimul absolutist şi de dominaţie a iezuiţilor, care propovăduia rigorismul moral.
Parte de vorbire: s.
Origine: ( fr. novatianisme)
1. doctrină a lui Novatian (sec. V-VIII), care punea la îndoială bunătatea lui Dumnezeu şi dovedea un rigorism excesiv, considerând că păcatul abjurării credinţei nu poate fi iertat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. puritanisme)
1. doctrină a unei secte prezbiteriene engleze care se bazează pe principii foarte rigide.
2. (p. ext.) rigorism exagerat privind respectarea preceptelor religioase şi morale.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. rigoriste)
1. I. referitor la rigorism, propriu rigorismului.
2. care este impregnat de rigorism, intransigent.
3. care aplică cu strictețe principiile rigorii morale sau religioase.
4. (adesea depr.) care dă dovadă de mare austeritate, severitate.
5. II. adept al rigorismului.
6. persoană care împinge prea departe severitatea anumitor principii.
7. (antonime) laxist, tolerant.