Dictionar

risipire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. risipi)

1. acțiunea de a irosi (bani, o avere, un patrimoniu) în cheltuieli dezordonate, inutile, excesive; rezultatul acestei acțiuni.
2. împrăștiere, răspândire, dispersare.
3. (concretizat) rariște.
4. (înv.) dărâmare, ruinare.
5. (concretizat) dărâmătură.
6. (fig.) destrămare, spulberare, îndepărtare.
7. (fig.) faptul de a irosi ceva (forțele, facultățile, timpul, viața, etc.) prin folosire dezordonată, fără profit; rezultatul acestei acțiuni.
 

disipa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. dissiper)

1. tr. a împrăștia; a risipi, a cheltui nebunește.
2. (tehn.) a pierde, a elimina energia, sub formă de căldură, cedată unui corp sau mediului ambiant.
3. refl. a se împrăștia.
 

lux 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. luxe, lat. luxus)

1. exces de cheltuieli; trai îmbelșugat și risipitor.
2. de ~ = foarte elegant, de foarte bună calitate; care nu este absolut necesar.
3. splendoare, eleganță; fast, somptuozitate.
4. (fig.) risipă, exces.
 

prodig, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. prodigue, lat. prodigus)

1. risipitor, cheltuitor.
 

prodiga

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. prodiquer)

1. a da cu generozitate; a risipi.
 

ucidere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. ucide)

1. acțiunea de a (se) ucide și rezultatul ei; omor, ucis; asasinat.
2. (înv.; expr.) ~ de sine = sinucidere.
3. (înv.) lovire puternică.
4. (înv.) încăierare.
5. (fig.) provocare a dispariției.
6. (expr.) ~a timpului = petrecere a timpului cu ocupații fără importanță; risipire a timpului fără nici un folos.
 

împrăștiere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. împrăștia)

1. acțiunea de a (se) împrăștia; risipire, răspândire.
2. (înv.) împrăștiare.