Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (rușina + -ciune)
1. faptul de a (se) rușina; rușinare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cynique, lat. cynicus, gr. kynikos, de câine)
1. adj. care denotă sfidare; sarcastic, sfidător, insolent, neruşinat.
2. şcoală ~ă = şcoală filozofică greacă din antichitate care s-a preocupat îndeosebi de problemele eticii, propovăduind autonomia morală a individului, simplitatea, întoarcerea la natură.
3. s. m. filozof aparţinând acestei şcoli.
4. adj., s. m. f. (cel) care exprimă deschis şi fără jenă atitudini şi gânduri condamnabile; (om) neruşinat, fără scrupule.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. impudence, lat. impudentia)
1. obrăznicie neîngrădită sau cinică care șochează, indignează; impudoare; aplomb, cinism.
2. (prin ext.) act impudent; acțiune nerușinată sau cuvânt obraznic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. impudique, lat. impudicus)
1. lipsit de pudoare; neruşinat, indecent.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. impudicité)
1. caracterul a ceea ce este impudic.
2. dispoziția (cuiva) de a se comporta sau de a acționa într-un mod care este dezaprobat de morala sexuală.
3. lipsă de pudoare, de rușine; atitudine, faptă, vorbă lipsită de rușine; act impudic; nerușinare; impudoare.
4. (antonime) pudicitate, pudoare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. impudeur)
1. lipsă de pudoare, de ruşine; neruşinare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. indécent, lat. indecens)
1. care calcă sau contrazice legile decenței; care șochează.
2. care este lipsit de pudoare; necuviincios, nerușinat, impudic.