Dictionar

confuzie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. confusion, it. confusione, lat. confusio)

1. stare a ceea ce este confuz, vorbind despre lucruri fizice și lucruri morale.
2. actul de a confunda un lucru cu altul; rezultatul acestei acțiuni.
3. încurcătură; lipsă de orientare.
4. frământare sau dezordine politică.
5. jenă, din rușine sau din smerenie.
6. ~ mintală = tulburare de conștiință care apare în cazul unor infecții și intoxicații.
7. (înv.) confuziune.
 

dezonoare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déshonneur)

1. pierdere a onoarei; necinste; (p. ext.) ocară, rușine.
 

impudicitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. impudicité)

1. caracterul a ceea ce este impudic.
2. dispoziția (cuiva) de a se comporta sau de a acționa într-un mod care este dezaprobat de morala sexuală.
3. lipsă de pudoare, de rușine; atitudine, faptă, vorbă lipsită de rușine; act impudic; nerușinare; impudoare.
4. (antonime) pudicitate, pudoare.
 

impudoare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. impudeur)

1. lipsă de pudoare, de rușine; nerușinare.
 

inavuabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inavouable)

1. care nu este avuabil; care este de nemărturisit; neavuabil.
2. (prin ext.) care constituie o rușine; rușinos, nedemn; neavuabil.
 

pudoare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. pudor, fr. pudeur)

1. sentiment de sfială, de rușine, de jenă, de decență; (p. ext.) curățenie morală, castitate; pudicitate.