Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. sălta)
1. acțiunea de a (se) sălta; săltat.
2. desprindere bruscă de la pământ (sau de pe un punct de sprijin) cu avântare în sus și revenire în același loc sau (ceva) mai departe (de obicei cu repetarea mișcării).
3. (fig.; înv.) trăire (intensă) a unei stări efective; cerință sufletească sau trupească.
4. (fig.; rar) îmbunătățire a situației (materiale, sociale etc.) a cuiva.
5. (înv.) dans; (prin ext.) petrecere cu dansuri, jocuri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. saltarello)
1. vechi dans italian cu sărituri, în tempo rapid; melodia corespunzătoare.
2. (în sec. XV-XVI) parte dintr-o suită instrumentală, după un dans mai lent.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. gigue, it. giga)
1. vechi dans englez, de origine populară, cu mişcare săltăreaţă; melodia corespunzătoare.
2. ultima parte a unei suite instrumentale, după sarabandă.
3. vechi instrument cu coarde şi arcuş, cu spatele bombat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (sp. Macarena, n. fr.)
1. dans modern cu ritm săltăreţ.
Parte de vorbire: adj. (înv.)
Origine: (vb. sălta)
1. (despre ființe) care se mișcă sprinten, vioi; săltăreț.
2. care se mișcă (repetat, ritmic) de sus în jos și invers (sub impulsul unei forțe externe); săltăreț.
Parte de vorbire: adj. (regional)
Origine: (cf. zdrâncă)
1. (despre cântece) cu ritm vioi, săltăreț.