Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. salut, lat. salus, it. saluto)
1. cuvânt, frază, gest cu care se salută.
2. cuvântare cu care se salută o adunare, se întâmpină un oaspete.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. contrassaluto)
1. (marină) salut întors de o navă care tocmai a fost salutată; răspuns la un salut.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat., it. salutare)
1. a da cuiva un semn de respect, de consideraţie, rostind un cuvânt, o frază, o formulă uzuală de politeţe, de simpatie la întâlnire sau la despărţire.
2. (fig.) a întâmpina (ceva) cu bucurie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. salutaire, lat. salutaris)
1. care are o acțiune favorabilă, fizică sau morală; salvator, folositor vieții și sănătății.
2. care este potrivit, adecvat într-o anumită împrejurare; care este benefic, profitabil, util pentru conduita, comportamentul cuiva sau evoluția unui lucru.
Parte de vorbire: s.
Origine: (saluta)
1. acţiunea, faptul de a saluta; (formulă de) salut.
2. (pl.) expresie de politeţe transmisă prin scris sau prin cineva unei persoane.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. salutation, lat. salutatio)
1. formulă de salut, de adresare, (într-o scrisoare).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. chalutier)
1. ambarcaţie uşoară destinată pescuitului în largul mării.
Parte de vorbire: interj.
Origine: (lat. ave)
1. cuvânt latin, folosit de romani ca salutare, însemnând „salut” sau „bună”.
Parte de vorbire: interj.
Origine: (fr. bonjour)
1. salut folosit atunci când întâlnim pe cineva, echivalent cu bună ziua.
Parte de vorbire: s.
Origine: (bonjur + -ist)
1. nume dat tinerilor români progresişti întorşi de la studii din Franţa, la mijlocul sec. XIX, care (se) salutau cu „bonjur”.
Parte de vorbire: interj.
Origine: (it. ciao)
1. (fam.) termen de salut prietenos folosit la momentul întâlnirii sau despărțirii; bună (ziua), salut, la revedere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. compliment)
1. cuvânt de laudă, de respect adresat cuiva; măgulire, adulare; amabilitate.
2. (pl.) salutări transmise prin intermediul cuiva.
3. înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; reverenţă.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. contrassaluto)
1. (marină) salut întors de o navă care tocmai a fost salutată; răspuns la un salut.