Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. santionner)
1. a confirma, a întări o lege, o dispoziţie printr-o semnătură autorizată; a ratifica.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (sancționa + -bil)
1. pasibil de o sancțiune.
2. care poate fi pedepsit; pedepsibil.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (sancționa)
1. acțiunea de a sancționa și rezultatul ei.
2. confirmare, aprobare, consfințire a unei legi, a unei dispoziții, a unui act.
3. aplicare a unei pedepse; pedepsire.
4. (prin ext.) dezaprobare (a cuiva sau a ceva).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (sancționa)
1. (despre legi, dispoziții etc.) confirmat, aprobat; consfințit.
2. căruia i s-a aplicat o sancțiune; pedepsit.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (sancționa + -tor)
2. care are rol de sancțiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. delictum, fr. délict)
1. încălcare uşoară a legii penale, sancţionată cu închisoare corecţională sau amendă.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. pénal, lat. poenalis)
1. adj. referitor la infracțiuni sancționate cu pedepse.
2. drept ~ = ramură a științei dreptului care studiază normele juridice cu caracter represiv; cod ~ = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infracțiunile și stabilesc sancționarea lor; fapt ~ = infracțiune.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. pénaliser)
1. a pedepsi (o infracţiune); a pena.
2. a prevedea, a cere o anumită despăgubire bănească; a amenda.
3. (sport) a sancţiona (o echipă, un jucător) pentru încălcarea regulamentului jocului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. suspensif)
1. care suspendă, care oprește punerea în execuție.
2. (în sistemul politic capitalist) veto ~ = drept pe care îl are șeful statului de a refuza sancționarea unei legi votate de parlament.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (sancționa)
1. acțiunea de a sancționa și rezultatul ei.
2. confirmare, aprobare, consfințire a unei legi, a unei dispoziții, a unui act.
3. aplicare a unei pedepse; pedepsire.
4. (prin ext.) dezaprobare (a cuiva sau a ceva).