Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. satisfaction, lat. satisfactio)
1. sentiment de mulţumire, de plăcere.
2. împlinire a unei dorinţe, aspiraţii.
3. a cere (sau a da ~ = a) a cere (sau a da cuiva) dreptate, câştig de cauză; b) a provoca (sau a accepta o provocare) la duel.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. autosatisfaction)
1. opinie avantajoasă despre sine; mulţumire de sine, de propriile sale realizări.
2. practica unei persoane de a se stimula sexual; autosatisfacere, masturbare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. insatisfaction, lat. insatisfactio)
Parte de vorbire: s.
Origine: (autoflagela)
1. acţiunea de a se autoflagela; autoflagelaţie.
2. obţinerea excitaţiei (satisfacţiei) sexuale prin biciuirea propriului corp.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (auto- + încântare)
1. satisfacție de sine la care ajunge cineva, adesea fără a aștepta aprecierile celorlalți; automulţumire.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. bovarysme)
1. stare de insatisfacție și autoiluzionare a unei persoane ce se crede altfel decât este și imită felul de a se comporta al altora.
2. tendință de a visa cu ochii deschiși în care visătorul își imaginează că este un erou sau o eroină într-o poveste de dragoste, ignorând în același timp realitățile de zi cu zi ale situației (eponimul Doamna Bovary este un exemplu în acest sens).
Parte de vorbire: s.f. (latinism)
Origine: (lat. contentatio)
1. starea celui care este fericit, mulțumit; mulțumire, satisfacție.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. discomfort)
2. stare neplăcută de nesiguranţă, de insatisfacţie.
3. (biol.) tulburare a stării normale a unui organism, cauzată de diverşi factori de mediu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Flagellantismus)
1. perversiune, constând în obţinerea satisfacţiei sexuale prin autoflagelare; flagelaţie (2).