Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. sclipi)
1. faptul de a sclipi, sclipeală, sclipit; lucire, scânteiere.
2. lumină puțin intensă (și intermitentă), ca o scânteie; lumină vie și strălucitoare.
3. strălucire specifică a ochilor, care trădează un sentiment puternic.
Parte de vorbire: I. vb. tr (reg.), II. tr. (înv.)
Origine: (I. nec.; II. sclip + -ui)
1. I. a strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura.
2. II. (despre o construcție sau o parte a ei) a bolti, a arcui.
Parte de vorbire: s.f. (reg.)
Origine: (sclipui + -eală)
1. dobândire (a averii, a banilor) prin muncă; agonisire.
2. reducere a consumului (sau a cheltuielilor); economisire.
3. (expr.) cu ~ = în mod chibzuit.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. sclipui)
1. (reg.) faptul de a sclipui; agonisire, economisire, chivernisire.
2. (înv.) boltire, arcuire (în construcții).
3. lumină puțin intensă (și intermitentă), ca o scânteie; sclipire.
Parte de vorbire: adj., I. reg., II. înv.
Origine: (v. sclipui)
1. I. (despre oameni) care folosește cu chibzuință banii sau alte mijloace materiale; econom.
2. II. (despre construcții sau despre părți ale lor) boltit, arcuit.
Parte de vorbire: s.n. pl. (înv.)
Origine: (sclipuri + -ele)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. gyrophare)
1. far rotativ cu sclipiri montat pe acoperişul unor autovehicule.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. réflexe, lat. reflexus, germ. Reflex)
1. adj. produs în mod spontan; de natura reflexului.
2. reflect.
3. s. n. rază reflectantă; sclipire, strălucire.
4. (fig.) oglindire, reflectare.
5. reacție a organismului față de un excitant extern sau intern, prin intermediul sistemului nervos, fără intervenția voinței, prin care se reglează relațiile dintre organism și mediu.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. restauration, lat. restauratio)
1. restaurare; (spec.) perioadă în istoria unor state, prin readucerea pe tron a dinastiilor înlăturate în urma unor revoluții, lovituri de stat etc.
2. stil în arta franceză din epoca restaurației Burbonilor (1814-1830), care menține inspirația din arta antichității, dar care, sub influența romantismului, manifestă interes și pentru stilurile naționale ale goticului și Renașterii.
3. perioadă în istoria literaturii engleze, între 1660 și 1702, care se manifestă ca o reacție față de literatura fantezistă, sclipitoare, a Renașterii elisabetane, orientându-se spre clasicism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. scintillation, lat. scintillatio)
2. iluminare de foarte scurtă durată, punctuală, a unui ecran fluorescent pe care cade o particulă cu mare viteză.
3. impuls luminos de scurtă durată produs de contactul unei particule cu un scintilator.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (lat. scintilla „scânteie”)
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. înfumura)
1. îngâmfare, mândrie nejustificată; orgoliu, aroganță, infatuare.
2. (rar, poetic) lucire, sclipire slabă.