Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. sensuel, lat. sensualis)
1. (despre oameni; şi s.) înclinat spre plăcerile trupeşti.
2. (adv.) care trădează senzualitate.
Parte de vorbire: adv. (înv.)
Origine: (senzual + -icește)
1. într-un mod senzual, astfel încât să satisfacă simțurile.
2. cu înclinație spre erotism.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. sensualisme, it. sensualismo)
1. concepţie gnoseologică potrivit căreia senzaţia ar fi unica sursă a cunoaşterii.
2. doctrină care consideră plăcerea simțurilor drept motor al fiecărei acțiuni; senzualitate.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. sensualiste)
1. I. referitor la senzualism (doctrină filozofică conform căreia senzațiile sunt la originea tuturor ideilor, a tuturor cunoștințelor).
2. II. adept al senzualismului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. sensualité)
1. înclinare către plăcerile trupeşti; senzualism (2), erotism.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. carnale, lat. carnalis)
1. de carne, privitor la carne.
2. care se referă la trup; trupesc.
3. care privește iubirea fizică; senzual.
Parte de vorbire: s.f. (rar)
Origine: (it. carnalità)
1. înclinare spre plăcerile carnale (trupești); senzualitate.
2. (filosofie) natura carnală a omului ca ființă simțitoare și muritoare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. concupiscence, lat. concupiscentia)
1. înclinare către plăceri senzuale, trupeşti; luxură.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. épicurien)
1. I. care se referă la doctrina filozofică a lui Epicur (sau epicurism); care ține de doctrina lui Epicur (sau epicurism); epicureic, epicureu.
2. care se dedică plăcerilor mesei, plăcerilor carnale; care se caracterizează prin căutarea plăcerilor.
4. şcoală ~ă = curent filosofic al cărui obiectiv principal este atingerea fericirii prin satisfacerea doar a dorințelor „naturale și necesare”; epicurism.
5. II. adept al epicurismului; epicureic, epicureu.
6. (fam.) om înclinat spre plăceri; senzual.
7. (antonime) jansenist, stoic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. éros /1/, germ. Eros)
1. dragoste, iubire; (spec.) dragoste senzuală; motiv erotic în literatură.
2. ansamblul dorinţelor sexuale, considerate din punct de vedere psihanalitic; libido.
3. ansamblul instinctelor de conservare şi perpetuare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. érotisme)
2. (med.) dragoste maladivă; senzualism.