Dictionar

Rezultate principale (Servitute.):

Servitute

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. servitus)

1. stare de dependenţă, de supunere; servitudine.

2. obligaţie, constrângere.

3. (jur.) sarcină care grevează asupra unui bun imobiliar, izvorând din situaţia naturală a bunului sau dintr-o convenţie.


Rezultate secundare (Servitute.):

-DULIE

Parte de vorbire: sufix
Origine: (gr. douleia „robie, sclavie”)

1. „robie, servitute”.


Libertate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. liberté, lat. libertas)

1. posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință, de a face sau de a nu face o acțiune.

2. puterea pe care cetățeanul o are de a face ceea ce dorește, sub protecția legilor și în limitele acestora.

3. stare a unei persoane cu drepturi depline, care nu este în servitute; stare de independență.

4. starea celui care nu este reținut prizonier, care nu este deținut.

5. starea unui animal care nu trăiește în captivitate.

6. drept consfințit printr-o legislație, printr-o convenție; lipsă a restricțiilor.

7. (pl.) drepturi cetățenești.

8. independență, neatârnare (a unui stat față de o putere străină).

9. ~ individuală = dreptul care garantează inviolabilitatea persoanei.

10. ~ de conștiință = dreptul oricărui cetățean de a avea o opinie proprie în orice domeniu de activitate.

11. ~ de gândire sau ~a cuvântului = dreptul de a exprima prin viu grai sau prin scris opiniile proprii.

12. ~ de mișcare = posibilitatea persoanei de a se deplasa și de a se așeza după dorință.

13. (loc. adv.) în ~ = după bunul plac, nestingherit.

14. (expr.) a-și lua ~a să... (sau de a...) = a-și îngădui, a-și permite să...

15. (expr.) a pune în ~ = a elibera din închisoare, din arest etc.


Servitudine

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. servitude, lat. servitudo)

1. stare de dependență, de supunere; servitute.

2. starea cuiva privat de libertate.

3. starea unei țări lipsite de independență.