Parte de vorbire: adj.
Origine: (sfărâma + -bil)
1. care poate fi sfărâmat, zdrobit.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (sfărâma + -ător)
1. mașină sau unealtă folosită pentru sfărâmarea diverselor materiale; berbec.
2. (Transilvania) unealtă folosită pentru dezghiocarea boabelor de porumb de pe știuleți.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (sfărâma + -tor)
2. (var.) sfărmător, sfrâmător.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Breccie, it. breccia)
1. rocă detritică rezultată prin cimentarea grohotişurilor, a sfărâmăturilor altor roci dure.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. brisure)
1. sfărâmătură a unui aliment.
2. despicătură, crăpătură într-un obiect spart; fragment de obiect spart.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cassant)
1. care se sparge sau se sfărâmă ușor; casabil, fragil.
2. (fig.; despre modul de a vorbi al cuiva) tăios.
3. care posedă un caracter ferm, categoric; hotărât.
Parte de vorbire: afix
Origine: (fr. clast/o/-, -claste, -clastie, -clasie, cf. gr. klastos „spart”)
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. concasser, lat. conquassare)
1. a sfărâma un material solid, a fărâmiţa.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. concasseur)
1. utilaj de sfărâmat materiale (semi)dure, în industriile extractive sau de prelucrare.