Dictionar

Consfătuire

Parte de vorbire: s.
Origine: (consfătui)

1. acţiunea de a se consfătui.

2. şedinţă de lucru în care se discută probleme de interes comun.


Conciliabul

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conciliabule, lat. conciliabulum)

1. consfătuire secretă între persoane care plănuiesc ceva (nepermis).

2. reuniune a prelaţilor schismatici.


Conferinţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conférence, lat. conferentia)

1. expunere făcută în public asupra unei teme din domeniul ştiinţei, artei etc.

2. reuniune a reprezentanţilor unor state, organizaţii etc. pentru a discuta şi a lua hotărâri în anumite chestiuni.

3. ~ la nivel înalt = întrunire a unor şefi de state sau de guverne.

4. for superior al unei organizaţii de partid, care se întruneşte pentru a dezbate probleme ale organizaţiei, a alege organele sale de conducere etc.

5. consfătuire, convorbire.

6. ~ de presă = întâlnire între o personalitate a vieţii politice, sociale sau culturale şi reprezentanţi ai presei.


Consiliu

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. consilium, fr. conseil)

1. sfat, povaţă, sfătuire.

2. colectiv de conducere, de administrare, avizare sau consultare etc. în activitatea unor organe ori organizaţii, instituţii etc.

3. şedinţă a unui astfel de colectiv.

4. denumire dată (îndeosebi în structura statelor de tip comunist) unor organe sau organisme centrale de partid şi de stat.

5. ~ de miniştri = organ suprem executiv şi de dispoziţie al puterii de stat; cabinet (II); ~ de administraţie = comitet de conducere al unei societăţi comerciale sau industriale pe acţiuni.


Conciliabil, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (I. fr. fr conciliable, II. lat. conciliabulum)

1. I. care se poate împăca ușor; care poate fi conciliat.

2. care nu cuprinde nici o contrazicere.

3. (anton.) inconciliabil, ireconciliabil.

4. II. consfătuire (secretă) în care se plănuiește ceva (abuziv).

5. adunare de (preoți) schismatici.


Dojenire

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. dojeni)

1. acțiunea de a (se) dojeni și rezultatul ei; mustrare.

2. prevenire.

3. (înv.) sfătuire.

4. (var.) (înv.) dojănire, (înv.) doșenire.


Sfătuială

Parte de vorbire: s.f. (pop.)
Origine: (sfătui + -eală)

1. acțiunea de a (se) sfătui și rezultatul ei; sfătuire.