OK
X
consfătuire
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (consfătui)
1.
acțiunea
de
a
se
consfătui.
2.
ședință
de
lucru
în
care
se
discută
probleme
de
interes
comun.
conciliabul
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. conciliabule, lat. conciliabulum)
1.
consfătuire
secretă
între
persoane
care
plănuiesc
ceva
(nepermis).
2.
reuniune
a
prelaților
schismatici.
conferință
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. conférence, lat. conferentia)
1.
expunere
făcută
în
public
asupra
unei
teme
din
domeniul
științei,
artei
etc.
2.
reuniune
a
reprezentanților
unor
state,
organizații
etc.
pentru
a
discuta
și
a
lua
hotărâri
în
anumite
chestiuni.
3.
~
la
nivel
înalt
=
întrunire
a
unor
șefi
de
state
sau
de
guverne.
4.
for
superior
al
unei
organizații
de
partid,
care
se
întrunește
pentru
a
dezbate
probleme
ale
organizației,
a
alege
organele
sale
de
conducere
etc.
5.
consfătuire,
convorbire.
6.
~
de
presă
=
întâlnire
între
o
personalitate
a
vieții
politice,
sociale
sau
culturale
și
reprezentanți
ai
presei.
consiliu
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. consilium, fr. conseil)
1.
sfat,
povață,
sfătuire.
2.
colectiv
de
conducere,
de
administrare,
avizare
sau
consultare
etc.
în
activitatea
unor
organe
ori
organizații,
instituții
etc.
3.
ședință
a
unui
astfel
de
colectiv.
4.
denumire
dată
(îndeosebi
în
structura
statelor
de
tip
comunist)
unor
organe
sau
organisme
centrale
de
partid
și
de
stat.
5.
~
de
miniștri
=
organ
suprem
executiv
și
de
dispoziție
al
puterii
de
stat;
cabinet
(II);
~
de
administrație
=
comitet
de
conducere
al
unei
societăți
comerciale
sau
industriale
pe
acțiuni.
conciliabil, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.n.
Etimologie: (I. fr. fr conciliable, II. lat. conciliabulum)
1.
I.
care
se
poate
împăca
ușor;
care
poate
fi
conciliat.
2.
care
nu
cuprinde
nici
o
contrazicere.
3.
(anton.)
inconciliabil,
ireconciliabil.
4.
II.
consfătuire
(secretă)
în
care
se
plănuiește
ceva
(abuziv).
5.
adunare
de
(preoți)
schismatici.
dojenire
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (v. dojeni)
1.
acțiunea
de
a
(se)
dojeni
și
rezultatul
ei;
mustrare.
2.
prevenire.
3.
(înv.)
sfătuire.
4.
(var.)
(înv.)
dojănire,
(înv.)
doșenire.
sfătuială
Parte de vorbire:
s.f. (pop.)
Etimologie: (sfătui + -eală)
1.
acțiunea
de
a
(se)
sfătui
și
rezultatul
ei;
sfătuire.