Dictionar

Rezultate secundare (Sigur.):

Cert; clar; univoc; sigur

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT certus; inambiguus

2. FR sûr; certain; sans ambiguïté; indubitable

3. EN unambiguous; setted; definite; sure; well definited

4. DE eindeutig; bestimmt; sicher; fest

5. RU однознaчный; определенный

6. HU biztos; tiszta, átlátszó; egyértelmű; megbízható


Dubios; nesigur

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT dubius; controversus; incertus

2. FR douteux; incertain

3. EN doubtful; dubious; uncertain

4. DE zweifelhaft; unsicher; ungewiß; unbestimmt; fragwürdig; dubios

5. RU сомнительный; недостоверный

6. HU kétes, gyanús; bizonytalan


îndoielnic; nesigur

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT decipiens; fallax

2. FR décevant; douteux

3. EN deceiving; deceptive; doubtful

4. DE täuschend; trügerisch; zweifelhaft; betrügend

5. RU обмaнчивый; неуверенный; сомнительный

6. HU kétséges, kétes, bizonytalan


Siguranţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (sigur + -anţă)

1. lipsă de primejdie.

2. lipsă de îndoială, convingere neclintită; certitudine.

3. capacitate a unui sistem tehnic de a-și păstra calitățile funcționale pentru care a fost creat.

4. dispozitiv la o armă de foc care împiedică descărcarea întâmplătoare a acesteia.

5. dispozitiv care întrerupe automat un circuit electric, în cazul depășirii valorii nominale a acestuia.

6. (în trecut) poliția politică secretă.


Sigurisim, -ă

Parte de vorbire: adj. (rar)
Origine: (sigur + -isim)

1. foarte sigur, absolut sigur.


Acatalepsie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acatalepsie)

1. (la scepticii greci) renunţare din principiu de a mai căuta soluţia unei probleme; imposibilitatea de a atinge certitudinea.

2. (med.) nesiguranţă în punerea unui diagnostic.

3. (med.) boală care atacă creierul și îi privează pe cei atacați de capacitatea de a înțelege un lucru, de a urma un raționament.


Acomodație

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accommodation)

1. acțiunea sau rezultatul acțiunii de a (se) acomoda; acomodare.

2. schimbarea prezentată de o ființă vie pentru a se adapta în afara mediului său natural.

3. (biologie) adaptarea unui organism la schimbările din mediul său de viață.

4. (psihologie) modelarea psihică inconștientă care permite unui individ adaptarea la mediul său.

5. (oftalmologie) modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el; modificări oculare adaptative care asigură claritatea imaginilor pentru diferite distanțe de vizualizare.

6. (învechit) acțiunea de instalare convenabilă a unei persoane.

7. (var.) acomodațiune.

8. (antonime) inadaptare, neadaptare.


Actuarial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. actuariel)

1. efectuat de actuar (specialist în statistică și probabilități aplicate operațiunilor de asigurări și finanțare).

2. care are legătură cu actuarii și profesia lor.

3. se referă la metodele matematice utilizate de actuari.


Acumulare

Parte de vorbire: s.
Origine: (acumula)

1. acţiunea de a (se) acumula.

2. proces economic complex constând în formarea şi utilizarea unei părţi din venitul societăţii pentru asigurarea reproducţiei lărgite.

3. ~ a capitalului = transformarea plusvalorii în capital; fond de ~ = parte a unui venit pentru acumulare; rata ~ării = raportul dintre fondul de acumulare şi venitul pe baza căruia se formează.

4. (geol.) proces de depunere a materialului transportat de agenţii geomorfologici.


Alimentaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. alimentation)

1. acțiunea de a (se) alimenta și rezultatul ei; alimentare.

2. (despre ființe) acțiune de asigurare a elementelor necesare creșterii, conservării; hrănire.

3. (prin analogie) acțiunea de a furniza ceva (unei fabrici, unei mașini etc.) necesar pentru funcționare; alimentat.

4. ceea ce alimentează; hrană, nutriment.

5. ~ publică = rețea de întreprinderi comerciale pentru servirea populației cu produse alimentare.


Alocorie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. allochorie)

1. (bot.) dispersie asigurată de agenți externi (vânt, animale, apă); răspândire a fructelor, semințelor sau sporilor, prin intermediul diferiților factori externi.

2. (antonim) autocorie.