Dictionar

similitudine

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. similitude, lat. similitudo)

1. asemănare, potrivire.
2. proprietatea a două fenomene sau obiecte de aceeași natură de a putea fi puse în corespondență biunivocă, astfel încât valorile mărimilor caracteristice unuia să poată fi obținute prin amplificare cu anumiți factori a valorilor mărimilor caracteristice celuilalt.
3. (mat.) corespondență biunivocă între punctele a două figuri sau corpuri, astfel încât raportul lungimilor segmentelor omoloage să fie constant.
 

asemănare; similitudine

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT similitudo
2. FR similitude; ressemblance
3. EN similarity; resemblance; likeness
4. DE Ähnlichkeit
5. RU подобие; сходство
6. HU hasonlóság, hasonlatosság
 

consimilitudine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. consimilitude)

1. asemănare totală, identitate.
2. egalitate.
 

disimilitudine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dissimilitude, lat. dissimilitudo)

1. lipsă de asemănare; deosebire.
 

verosimilitudine

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după lat. verosimilitudo)

1. însușirea de a fi verosimil; aparența de a fi adevărat sau real; verosimilitate.
 

corelație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. corrélation, lat. correlatio)

1. relație reciprocă între lucruri sau fenomene; interdependență.
2. relație de reciprocitate între cuvinte sau unități sintactice, în cadrul propoziției sau frazei.
3. raport de excludere între termeni care contractează aceeași relație în mod alternativ.
4. (mat.) transformare biunivocă prin care unui punct îi corespunde un plan, și reciproc, deci unei drepte, o dreaptă.
5. coeficient de ~ = mărime măsurând relația de similitudine între doi factori.
 

identitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. identité, lat. identitas)

1. însușirea a ceea ce este identic.
2. asemănare, similitudine perfectă.
3. ansamblu de date prin care se identifică o persoană.
4. (mat.) egalitate între două expresii algebrice, adevărată, indiferent de valorile numerice ale literelor ce le compun.
 

metaforic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. métaphorique, germ. metaphorisch)

1. care se referă la metaforă.
2. care se bazează pe sau rezultă din folosirea metaforei; care abundă în metafore; (prin ext.) figurat.
3. care se fondează pe o relație de analogie sau similitudine.
4. (antonime) literal, real.
 

verosimilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (verosimil + -itate)

1. faptul, însușirea de a fi verosimil; verosimilitudine.