Dictionar

Rezultate principale (Sistem,):

Sistem

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. système, lat. systema, germ. System)

1. ansamblu de elemente aflate într-o relație structurală, de interdependență și interacțiune reciprocă, formând un tot organizat.

2. (anat.) grupare morfologică și funcțională unitară de organe sau de structuri.

3. (biol.) ansamblu de elemente aflate în interacțiune.

4. (geol.) succesiune de straturi care corespunde aceleiași perioade.

5. ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificări.

6. ~ solar = ansamblu de corpuri cerești în care intră Soarele, planetele cu sateliții lor (masă atomică, număr de ordine); ~ de ecuații = grup de mai multe ecuații cu aceleași necunoscute; ~ tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel puțin în parte, din corpuri solide, folosit în tehnică; ~ de unități = ansamblu de unități de măsură dintr-un număr restrâns de unități fundamentale; ~ audio = combină muzicală.

7. mod de organizare a unui proces, a unei operații, activități etc.; metodă de lucru, fel de a lucra.

8. ~ informațional = ansamblu de procedee și mijloace de adunare, prelucrare și transmitere a informației necesare procesului de conducere a întreprinderilor etc.; ~ul științelor = totalitate a disciplinelor științifice, ansamblul cunoștințelor teoretice ale oamenilor într-o anumită etapă istorică.

9. (fam.) mijloc ingenios.


Sistem

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT systema

2. FR système

3. EN system

4. DE System

5. RU системa

6. HU rendszer


Rezultate secundare (Sistem,):

Agroecosistem

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (agro- + ecosistem, cf. fr. agroécosystème)

1. ecosistem modificat de om pentru a exploata o parte din materia organică pe care o produce, în general în scopuri alimentare; ecosistem agricol.


Biosistem

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. biosystème)

1. totalitatea relaţiilor pe baza cărora este constituit un sistem în natură, pe un anumit teritoriu.


Diasistem

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. diasystem, fr. diasystème)

1. sistem lingvistic dedus din analiza a două graiuri sau dialecte cu similitudini parţiale; supersistem.


Ecosistem

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. écosystème)

1. complex unitar din biocenoză şi mediul fizic înconjurător; biogeocenoză.

2. ~ uman = sistem format din populaţia umană şi habitatul său, integrat în biosferă.


Macrosistem

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. macrosystème)

1. sistem social al unei forme de organizare instituţionalizate.


Microsistem

Parte de vorbire: s.
Origine: (micro1- + sistem)

1. sistem de integrare socială a unui individ sau a unui microgrup.


Abacă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.

2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.

3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos

4. (var.) (s.n.) abac.


Abazie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abasie)

1. (med.) tulburare a sistemului nervos, care se manifestă prin neputinţa de a merge normal.


Aberaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noţiune, comportament; aberanţă; absurditate.

2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.

3. (bot.) abatere importantă faţă de tip; formă rezultată pe cale de mutaţie.

4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.

5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.

6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizaţii pe marginea imaginilor.

7. unghi format de direcţia adevărată şi de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.

8. (var.) (înv.) aberațiune.

9. (antonim) normalitate.


Abiotrofie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abiotrophie)

1. (biol.) proces degenerativ care atinge celulele vii (ale sistemului nervos); slăbire sau încetare a funcțiilor unui țesut, organ sau organism.


Absolut, -ă

Parte de vorbire: adj., adv., s.
Origine: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.

2. total, complet, desăvârşit.

3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).

4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.

5. valoare = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.

6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.

7. ceea ce există în sine şi prin sine.

8. adv. cu desăvârşire, exact.


Acces

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accès, lat. accessus)

1. posibilitate de a ajunge, de a pătrunde într-un anumit loc, la cineva etc.; intrare, loc pe unde se pătrunde undeva.

2. (med.) simptome care apar brusc și determină o stare acută a unei boli.

3. (fig.) izbucnire trecătoare și violentă a unei stări sufletești.

4. (inform.) proprietatea sistemelor de memorie de a permite înregistrarea și regăsirea informației.