Dictionar

sofism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sophisme, lat. sophisma)

1. raționament aparent corect, dar în fond incorect, construit astfel în scopul de a induce în eroare.
 

cavilație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cavillation, lat. cavillatio)

1. argument verbal care nu atinge fondul serios al lucrurilor; sofism.
 

ignoratio elenchi

Parte de vorbire:  loc. s.  
Etimologie: (lat. ignoratio elenchi)

1. (log.) sofism constând în a demonstra o altă teză decât cea propusă inițial.
 

sofist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. sophiste, lat. sophista)

1. (în Grecia antică) profesor de filozofie și arta retoricii, plătit, gata să demonstreze orice.
2. cel care face uz de sofisme.
 

sofistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. sophistique, lat. sophisticus)

1. adj. (despre judecăți) bazat pe un sofism; fals, eronat.
2. s. f. folosirea în discuție sau în demonstrații a unor raționamente greșite și a sofismelor, cu scopul de a denatura adevărul.
3. arta și orientarea filozofică a sofiștilor.
 

sofistica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. sophistiquer)

1. a face sofisme; a falsifica, a complica.
2. a arăta mult rafinament; a se purta nenatural.
 

sofisticat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. sophistiqué)

1. care are la bază un sofism; propriu sofiștilor.
2. căutat, artificial; prețios, complicat; nenatural.