Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. solliciter, lat. sollicitare)
1. a cere ceva (cu stăruinţă); a ruga, a apela la cineva, a invita.
2. a supune unor acţiuni fizice.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (solicita + -bil)
1. care poate fi solicitat.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (germ. Sollizitant)
1. cel care solicită; solicitator.
Parte de vorbire: s.
Origine: (solicita)
2. stabilire a unei tensiuni mecanice, a unui câmp electric sau a unei temperaturi într-un material sau într-un sistem tehnic.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (it. sollecitatore, lat. sollicitator)
1. persoană care solicită ceva de la o autoritate sau un personaj influent; solicitant.
2. persoană care aplică pentru un loc de muncă, care cere insistent un har, o favoare etc.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (supra- + solicita)
1. a solicita excesiv, peste măsură.
2. a încărca (cu sarcini) peste măsură; a supraîncărca.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (adresabil + -itate)
1. grad de solicitare.
2. calitatea de a se adresa unei mase largi.
3. caracterul a ceea ce poate fi adresat.
4. (marketing) capacitatea de a ajunge la un individ sau grup specific în timpul unei campanii.
5. (informatică) capacitatea de adresare a unui banc de memorie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. endurance)
1. capacitatea de a rezista la eforturi fizice; răbdare.
2. rezistență la oboseală într-o întrecere sportivă de lungă durată.
3. probă de ~ = competiție pe distanțe lungi.
4. rezistenţă mecanică a (unui motor).
5. capacitatea unui motor de a funcționa mult timp și de a rezista la solicitări mari.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (atenţie + -ona)
1. a face atent pe cineva; a preveni.
2. a oferi cuiva un cadou, a răsplăti pentru un serviciu solicitat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. audience, lat. audientia)
1. întrevedere oficială acordată de către un demnitar unei persoane care l-a solicitat.
2. interes pe care cineva îl poartă celui care i se adresează; atenţie; succes.
3. a avea ~ la public = a trezi interesul unui public numeros.
4. acceptare (entuziastă) a ceva.
5. (jur.) şedinţă de judecată în care are loc audierea părţilor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. audiovisuel, audio-visuel)
1. care folosește sunetul și imaginea; care solicită în special auzul şi văzul; audioviziv.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. auto-stop)
1. instalaţie de semnalizare luminoasă pentru reglementarea circulaţiei pe străzi.
2. instalaţie servind la oprirea automată a unui vehicul de cale ferată când mecanicul uită să ia măsuri de frânare.
3. oprire a unui automobilist de către un pieton care solicită să fie luat în maşină.