Dictionar

Ruptură; spărtură

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT fractura

2. FR cassure

3. EN break; fracture

4. DE Fraktur; Bruch

5. RU рaзлом

6. HU szakadás, törés; rés, repedés


Breşă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bréche)

1. pătrundere largă şi adâncă în dispozitivul de luptă inamic.

2. spărtură într-un zid, într-un gard etc.


Casură

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cassure)

1. (tehn.) spărtură, ruptură, fisură; loc pe suprafaţa unui obiect unde acesta este spart; fractură (2).


Croișlog

Parte de vorbire: s.n. (reg.)
Origine: (ger. Schlag, cf. durșlog)

1. spărtură de un metru, care face legătura între două galerii de mină suprapuse, prin care se aruncă sterilul.