spăimântătură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (spăimânta + -ătură)

1. (înv.) teamă puternică și violentă provocată de o emoție, de ceva neprevăzut și primejdios; spaimă.
2. (reg.) boală provenită din spaimă; sperietură, (reg.) înspăimântătură.

Apocalips

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apocalypse, gr. apokalypsis)

1. viziune mistică înspăimântătoare a sfârșitului lumii în religia creștină.
2. scriere care înfățișează alegoric sfârșitul lumii.

expresionism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. expressionnisme)

1. curent artistic și literar modern, apărut în Germania la începutul sec. XX, caracterizat printr-o puternică tendință de exprimare spontană a trăirilor interioare (stări de spaimă, durere, uimire, exacerbare a sentimentelor), prin tensiune extatică, punând accent pe subiectivitate, pe irațional.
2. orice formă de artă care vizează intensitatea expresiei.
3. stil de arhitectură care acordă prioritate expresiei prin stilizări (exagerate).

formidolos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. formidolosus)

1. (livr.) înfricoșător, înspăimântător.
2. fricos.

infernal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. infernal. lat. infernalis)

1. de (din) infern.
2. caracteristic infernului; diabolic, drăcesc.
3. (fig.) groaznic, teribil, înspăimântător.
4. mașină ~ă = bombă cu explozie întârziată, pentru atentate.

marmură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. marmor, it. marmore)

1. rocă calcaroasă cristalină, care se poate ciopli și lustrui, întrebuințată mai ales la lucrări de sculptură și în arhitectură.
2. bucată de marmură prelucrată (statuie, element de arhitectură etc.).
3. (expr.) a rămâne de ~ = a rămâne împietrit, încremenit de spaimă, de uimire etc.; a înmărmuri.
4. (expr.) a fi de ~ sau a fi rece ca o ~ (sau ca ~a) = a fi insensibil, a nu se tulbura de nimic, a rămâne rece la toate.

panic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. panique, lat. panicus, gr. panikos)

1. spaimă mare, subită, adesea fără temei.