Dictionar

Ancoraj

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. ancoraggio)

1. loc unde se ancorează.

2. ansamblu de piese pentru ancorare.

3. sistem de cabluri care fixează un stâlp, o construcţie.


Ancoră

Parte de vorbire: s.
Origine: (it., lat. ancora)

1. piesă grea, metalică, în formă de cârlige ascuţite, pentru a fixa o navă.

2. cablu care întăreşte anumiţi stâlpi, construcţii înalte etc.

3. piesă de oţel care întăreşte legătura dintre elementele unei construcţii.


Angajat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. engagé)

1. adj. (arhit.; despre o coloană) zidită cel puţin cu jumătate din diametrul ei în zidul (stâlpul) cu care face corp comun.

2. (despre oameni) încadrat într-un curent politic, social; (despre literatură) care serveşte conştient o cauză.

3. adj., s. m. f. (cel) care lucrează într-un anumit loc de muncă.

4. (militar) care serveşte pe baza unui angajament voluntar.


Balustru

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. balustre)

1. stâlp scurt, bombat la partea inferioară, dintr-o balustradă.

2. parte laterală a capitelului ionic.

3. compas pentru trasarea circumferinţelor de diametru mic.


Bară

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. barre)

1. drug de metal (destinat prelucrării).

2. piesă de metal sau de lemn, în construcţii sau în dispozitive tehnice pentru transmiterea eforturilor.

3. (fig.) obstacol, piedică în calea realizării unui lucru.

4. fiecare dintre cei trei stâlpi care delimitează poarta la unele jocuri sportive.

5. şut în stâlpul porţii de fotbal.

6. barieră care desparte pe judecători de avocaţi şi împricinaţi; locul de unde se pledează în faţa justiţiei.

7. (herald.) figură diagonală care reuneşte unghiul stâng de sus al unui scut cu unghiul drept de jos.

8. linie verticală sau oblică, element de separare într-un text.

9. linie verticală care separă măsurile unui portativ.

10. ridicătură de metal liniară încrustată în tastiera unor instrumente cu coarde ciupite.

11. îngrămădire de aluviuni la gura de vărsare a unui râu într-un fluviu sau în mare.

12. mascaret.


Baschet

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl., fr. basket)

1. s. n. joc sportiv între două echipe a câte 5 jucători, în care mingea se aruncă într-un coş fixat de un stâlp pe terenul echipei adverse; baschetbal.

2. s. m. pl. încălţăminte de sport asemănătoare unor ghete de pânză cu talpă groasă.