statut

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. statut, lat. statutum)

1. document, lege de bază cuprinzând dispoziții cu caracter oficial prin care se hotărăște constituirea unei organizații și se stabilesc scopul, structura și modul de funcționare ale acesteia.
2. denumire dată unor constituții.
3. ~ politic = totalitatea drepturilor și îndatoririlor prevăzute și garantate de constituție, în virtutea cărora cetățenii participă la viața politică.
4. ~ social = status.
5. starea, situația, calitatea de a fi (a cuiva sau a ceva).

statutar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. statutaire)

1. bazat pe un statut; conform unui statut.

abație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. abbazia)

1. instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă.
2. mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate.
3. mănăstire catolică unde se află această instituție.
4. stăreție.
5. titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.

afrikaans

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. afrikaans)

1. limbă de origine olandeză, vorbită de afrikanderi.
2. limba germanică destul de apropiată de olandeză, vorbită în Africa de Sud, unde are statut de limbă oficială, și în Namibia (și, într-o măsură mai mică, Botswana, Zambia și Zimbabwe).

asociație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. association)

1. asociere, unire, întovărășire.
2. (biol.) grupare a indivizilor unei singure specii sau ai unor specii diferite.
3. grupare, unire constituită printr-un statut.
4. legătură specifică între două sau mai multe procese și produse psihice (reprezentări, idei, sentimente etc.).
5. (chim.) ~ moleculară = grupare de două sau mai multe molecule identice.

autodeterminare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. autodétermination)

1. principiu care exprimă dreptul fiecărei națiuni de a-și alege, fără imixtiuni din afară, statutul ei politic și calea de dezvoltare economică, socială și culturală.

colegiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. collegium, fr. collège)

1. (în Roma antică)grup (de cel puțin trei persoane) însărcinat cu o anumită funcție publică.
2. organ de conducere colectivă și de îndrumare a unui periodic, a unei lucrări, cărți etc., a unei întreprinderi sau instituții.
3. corp sau asociație a unor persoane care au aceeași profesie sau aceeași demnitate.
4. (jur.; în unele țări) colectiv de judecători în cadrul organizării interne a instanței supreme sau cu atribuții speciale pe lângă unele organe de jurisdicție.
5. ~ de avocați = colectiv al avocaților dintr-o unitate administrativ-teritorială.
6. ~ de partid = organ care controlează modul în care se respectă prevederile statutului cu privire la disciplina și morala de partid etc.
7. (în trecut) categorie electorală care îngloba cetățenii cu aceeași avere sau cu același rang social.
8. instituție de învățământ public asemănător liceului, cu o organizare specială.
9. ~ de redacție = organ consultativ pe lângă redactorul-șef al unei publicații; comitet de redacție.

decoloniza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. décoloniser)

1. a desființa statutul și situația economică, politică de colonie a unei țări, a unui teritoriu.