stand

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., engl. stand, germ. Stand)

1. compartiment unde se etalează la o expoziție produsele, diagramele etc.
2. spațiu utilat pentru verificarea mașinilor noi sau pentru probe; banc de probă.
3. loc amenajat pentru tragere la țintă și pentru exerciții de gimnastică.
4. aparat cu o construcție specială, din lemn sau metal, la însămânțările artificiale ale animalelor cu talie mare.

stand-by

Parte de vorbire:  I. s.n., II. adj. invar.  
Etimologie: (engl. stand-by)

1. I. așteptare care antrenează o oprire, o imobilizare temporară.
2. (fin.) înțelegere dintre o bancă și client, potrivit căreia banca acordă acestuia dreptul de a obține credite succesiv, după nevoi, într-o perioadă convenită (3 la 5 ani).
3. (la aparatele electronice) indicație de stare între închis și deschis.
4. II. acord ~ = acord auxiliar ce permite adoptarea unor soluții ulterioare.
5. în ~ = în așteptarea unei comenzi.
6. (var.) standby.

standard (2)

Parte de vorbire:  adj. invar.  
Etimologie: (fr., engl. standard)

1. care se conformează unui anumit tip sau la o normă de producție în masă; normalizat.
2. ale cărui caracteristici pot servi drept referință, reper.
3. (lingvistică) care corespunde uzului dominant considerat normal, fără a ține cont de variațiile geografice sau sociale.
4. (prin ext.) lucru lipsit de originalitate, făcut după șablon; banal, comun, stereotip, șablonard.
5. limbă ~ = limbă însușită de întreaga colectivitate, indiferent de apartenența dialectală a vorbitorilor; limba comună, curentă.
6. (antonim) nestandard.

standard (1)

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., engl. standard)

1. tip, model de probă.
2. normă sau ansamblu de norme oficiale într-un document care reglementează condițiile dimensionale de funcționare ale unor materiale, piese, utilaje etc.
3. ~ de stat (abr. STAS) = standard cu aplicare obligatorie, aprobat de guvern.
4. ~ de viață = nivel de trai.
5. (fin.) ~-aur = sistem al circulației bănești în baterea și libera circulație a monedelor de aur cu valoare intrinsecă.
6. melodie de mare popularitate, care a rezistat modificărilor gustului de-a lungul anilor, rămânând în repertoriul permanent al jazului.

standardiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. standardiser)

1. a stabili şi a aplica un standard.
2. (fig.) a uniformiza.
3. a menţine nivelul calitativ la o cotă înaltă.

standardizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (standardiza)

1. acţiunea de a standardiza; reglementare tehnică organizată a producţiei de piese, subansamble, utilaje etc. prin specificare, tipizare şi unificare.

standing

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. standing)

1. grad de civilizaţie materială a unei persoane, a unui popor.
2. (sport; p. ext.) poziţie înaltă într-un clasament.
3. confort, estetică a unui imobil.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

aberaţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noţiune, comportament; aberanţă; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă faţă de tip; formă rezultată pe cale de mutaţie.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizaţii pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcţia adevărată şi de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.

abnorm, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. abnorm; lat. abonormis, ab- „de la, departe” +‎ norma „standard” + -is)

1. care se depărtează sau deviază de la o regulă sau un standard fixat; anormal, neobişnuit.
2. (antonime) normal, obişnuit.

abnormitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abnormité, germ. Abnormität)

1. caracterul a ceea ce este abnorm.
2. depărtare sau deviere de la o regulă sau un standard fixat; anomalie; enormitate; lucru, fapt neobișnuit.

absenteism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. absentéisme, engl. absenteeism)

1. absenţă frecventă şi nemotivată dintr-un loc de muncă.
2. mod de exploatare a pământului printr-un intermediar.
3. neparticiparea la alegeri sau la şedinţe politice.
4. ~ parlamentar = practică folosită de deputaţii opoziţiei constând în neparticiparea la sesiunile parlamentului, pentru întârzierea sau blocarea adoptării unor legi.

abstractizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abstractiza)

1. operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esenţiale, generale; abstracţie.
2. trecere de la concret la abstract.
3. (antonim) concretizare.